Uite,trebuie sa stii ceva.Stiu ca poate nu consideri ca trebuia sa-ti zic asta deabea acum,dupa atat de mult timp,sau poate e prea devreme sa aflii,dar consider ca poate ceea ce iti voi spune,va schimba macar un graunte din tine.

La fel cum viseaza fiecare adolescent sa schimbe ceva,totusi. Suntem tineri,picam usor in capcane,nu invatam din greseli,incepem cu un lucru si terminam cu altul,ne intristam atunci cand nu ne este recunoscut nimic din ceea ce facem,ne bucuram cand primim chiar si cea mai mica atentie din partea oricui.
Dar mai ales din partea persoanelor la care tinem.
Ca orice adolescenta,ma gandesc la dragoste,si inca dinainte sa o intalnesc imi propusesem anumite lucruri.Imi propusesem sa nu o las sa ma raneasca niciodata,sa ma bucur,sa ma imbat cu ea,si sa raman capturata in bratele ei arzatoare toata viata mea. Dar odata cu aceste lucruri,imi propusesem sa las persoanele care se vor indragosti de mine sa stie de ce si de cine se indragostesc. Sa stie ca se indragostesc de nesiguranta mea, de obsesiile mele,si de faptul ca vreau sa stiu ce gandeste toata lumea despre mine. Sa le spun ca se indragostesc de imaturitatea mea,si caracterul meu de copil, nevoia mea continua de a ma simti iubita si apreciata,de lacrimile mele care mereu fac o drama din orice,din nevoia de a curge pe obrajii mei usori rumeniti.

Sa stie ca se indragostesc de o persoana cu un trecut instabil,mare parte din el ingropat in adancurile sufletului si scos o data pe luna,pentru a-l nota iar intr-un jurnal. De sperantele mele,de visele mele mereu nemuritoare,si odata cu asta de scopurile si mijloacele mele pentru a le transforma din vise in realitate. Sunt capturati de o persoana romantica dar care prefera sa para dura in viata de zi cu zi,dar care pe ascuns plange la un film sau la un rasarit de soare.
Sa stie ca,daca se indragostesc de mine,se indragostesc de ura mea fata de mine,de toate defectele pe care eu cred ca le am,si de ideea mea ca nimeni nu m-ar putea iubi vreodata.

Dar,poate le-ar placea sa afle ca se indragostesc si de felul in care rad si alerg dupa un fluture,felul in care o sa rad atunci cand ma suna pentru ca ma bucur.Poate si faptul ca uneori sunt amuzanta si spun lucruri la care nimeni nu s-ar putea gandi,dar sunt stupid de hilare,si felul in care ma inrosesc atunci cand oamenii ma intreaba de ce rad.
Poate cel mai important lucru pentru ei o sa fie ca se indragostesc de o persoana ce nu e perfecta,si careia nu ii este frica sa isi arate defectele,oricate ar fi acestea.
Se indragostesc de o persoana care traieste viata la maxim,nu regreta aproape nimic,si nu ii este frica sa arate cat de mult iubeste,cat de mult plange,cat de mult uraste.
O persoana ce a fost,este,si mereu va ramane.. imatura,spontana si curajoasa.

Cum a inceput?
A inceput brusc,cu o privire.
Cum s-a terminat?
S-a terminat la fel de brusc,cu aceeasi privire.
Nu pot si refuz sa cred ce aud.
De la un singur vers,de la o singura melodie nenorocita,imi apari in gand,rascolesti in mintea mea amintiri ingropate undeva.
Ce mai am? Un cantec,sange,si amintiri.De ce le pretuiesc atat de mult nu stiu.

Poate pentru ca nu le pot da drumul,poate pentru ca pana si perioada aia scurta in care s-au intamplat m-a marcat si m-a schimbat.Cand ma ciocnesc de un lucru care imi aduce aminte,aproape ca ma bufneste plansul,dar ma abtin,stiind ca ar fi ciudat sa incep sa plang de una singura pe o strada plina de oameni.
Asa ca alerg pana la cel mai apropiat loc unde pot sta singura 3-4 minute,ma asez pe ceva ce gasesc si dau drumul la tot ce e mai inghesuit in mine.
Nu pot descrie din ce sunt compusa acum.Este o invalmaseala de sentimente.
Macar daca as stii care este cel mai puternic,dar se incaleca una pe alta.Este ca jocul ala din copilarie cu pasarelele.

Pui o palma peste alta,si vezi cine castiga.Numai ca jocul asta tine pana la infinit.Sentimentele astea nu au o baza solida,se tot incaleca una pe alta,nu vor sa ramana jos,dar nu vor nici sa stea in varf.
Iubirea,ura,furia,frustrarea,fericirea,confuzia,indiferenta,toate pleaca de la start si parcurg milioane de kilometri.
Imi este si greu sa astern pe hartia asta virtuala ce e in interiorul meu.Nu exista o cale usoara prin care sa ies din asta. De fapt exista,dar eu mereu ma complic si caut alte cai.
Oare cum o sa fie de acum incolo? O sa fie diferit,cu siguranta,dar tot nu pot asimila vorbele care le aud.
4 cuvinte mari si late.2 propozitii. Rasuna mereu in mintea mea. Pe astea le pot asimila,dar restul? Restul cuvintelor sunt ulei,eu sunt apa. Ce ne facem?

Ce ar trebui sa fac cu toate resturile astea de sentimente? Nu cred ca ai idee de locurile in care te gasesc,in interiorul meu.Lasa-ma pe o margine de drum,agata-ma ca sa ma usuc.
O sa traiesc in visele mele,nu o sa accept niciodata dura realitate,asa cum am mai zis,realitatea prea cruda pentru mintea mea visatoare.Voi,lucrurile ce nu ar trebui sa fiti aici,inca traiti intr-o viata care nu este a voastra.O acaparati incetul cu incetul si folositi puterea de convingere asupra sarmanei victime.
Raman pe un colt de luna,uitandu-ma in jos si observand lumea,facand greseli si bucurandu-ma de ele in continuare,cu tupeul meu infinit si dubios.

Incapatanare.
Decizii.
Fraze.
Propozitii.
Sentimente.
Amintiri.
Nou.
Ciudat.
Sentimente..

O intamplare care te face incapatanata,te face sa iei o decizie pe care o prezinti in fraze,iar apoi in propozitii.La ele adaugi sentimente,care provin din amintiri,si se completeaza cu sentimentele noi si ciudate pe care le simti.
In momentul asta nu stiu cine sunt.
In momentul asta nu stiu ce simt si ce simt.Ce vreau si ce trebuie sa fac.
Hai sa ne avantam in abisul amintirilor,sentimentelor si lucrurilor noi.Sau vechi.
Nici nu stiu cu cine vorbesc acum.Adica la cine ma refer.
Tu imi spui ca incapatanarea mea care a dat nastere la ideea asta ma va face sa pierd tot.
Cum sa pierd ce nu am avut niciodata?
Te rog sa incerci sa ma faci si pe mine sa inteleg asta.
Cum sa pierd ce as vrea sa am?
Dar ce vreau sa am? Pot sa am tot?
Nu.
Trebuie sa aleg? De ce.
Vreau totul sau nimic.
Si..daca nu pot avea totul..
Imi pare rau sa-ti spun dar..
Prefer sa am nimic.
Stiu ca tu vei incerca sa ma faci sa ma razgandesc in continuare.
M-ar auzi daca i-as striga numele?
M-ar tine in brate daca ar stii de ce mi-e frica?
In realitate postul este destinat mai multor persoane.
Pentru ca..eu sunt..proaputin confuza.
Si imi iamginez diferite situatii.
Vreau sa-mi scoata cineva toate gandurile astea.
Si daca..cum ar fi..?
Dar daca.. nu,de ce ar face asta.Si daca..
Poate nu ma abtin.


~ S. ♥
® ♪ Scarlet

Daca ar fi sa ne luam dupa cantece care imi amintesc de tine ar insemna sa numaram secundele dintr-un an..
Esti ca o briza.. apari in mintea mea cand ma astept mai putin si poti porni o furtuna imediat..
Iar eu nu pot sa te tin in frau..
Incetul cu incetul am ajuns aici.
Te-am pierdut atat de devreme.
Am incercat sa gasesc drumul singura,nu stii cate am facut pana acum.
Habar nu ai de cate ori am incercat sa te fac mandra..
Sa-ti onorez numele,dar tu niciodata nu mi-ai spus "la revedere.."
Acum ca nu mai esti,arunci cu umbre din trecut..
Nu plange,nu suferi.. o sa te astept.. nu o sa ma evapor.
O sa te astept,in caz ca vrei sa te intorci,o sa te protejez de la departare..
Tu si toate amintirile,aici veti ramane..
Nu-mi vine sa cred ca ai facut asta,ca nu-ti pasa,
ca dupa toti acesti 4 ani in care te-am iubit la nebunie tu ai putut spune niste vorbe la nimereala,ai putut da cu piciorul in mine,in sentimentele mele fata de tine,ale noastre..
Nu vreau sa ma mai consum cu tine,desi asta este deabea inceputul.
Deabea am inceput,acum o sa ma bantuie iubirea pe care ti-o port,zi si noapte.
Ai vrut sa-ti spun tot,sa ma descarc,desi mai am multe de spus,
dar nu am vrut sa fiu insensibila.
Ai auzit,ai ascultat vreodata ce ti-am spus?
Ai citi vreodata ce ti-am scris?
Te jucai.Ai pariat tot ce nu aveai si ai pierdut.Cat de oarba poti fi?
Spui ca nu mai suporti?
TREZESTE-TE! MAI E!
Deabea ai facut pasul in afara marginii.
Deabea acum incepi sa decazi..
Ce e maine fara tine? E asta ultima noastra imbratisare?
Mereu voi fi alaturi de tine,sunt ancora in marea de tristete ce te inconjoara..
Nu exista limite la ce voi face, te iubesc pana la moarte..
Ce e maine fara tine..?
Amintiri.
Nu ma lasa sa trec peste.Sunt intr-o cusca,lovesc peretii,nu vad nimic.
Incerc sa scap dar parca ceva ma trage inapoi..
Ce e? E gustul care mi-a ramas,singurul lucru care mai e in viata.
Singurele lucruri care mi-au ramas.
Amintirile.
De ce facem asta?
Fa ce vrei,eu tot te (va) iubesc.
Si..te (va) astept..



~ S. ♥
® ♪ Scarlet

Ce faci?
Nu te-ai saturat de circul asta?

Nu te-ai saturat sa faci fite si sa copiezi cuvintele altora,sa spui pe net ce nu ai tupeu sa spui in fata? De ce faci asta?
Nu te-ai saturat de sentimente false? Daca sunt o persoana rea,tu nu ma placi,atunci cred ca tot o sa fac asta cum vreau eu. De ce sunt acuzata acum? Care sunt premisele tale? Care e verdictul?
Nu mai sunt cea pe care o stiai,m-am schimbat,nu sunt perfecta,stiai asta,da-i bice si trateaza-ma ca o straina daca nu poti accepta ca persoanele se schimba.
De ce imi vars furia aici cand as putea sa-ti spun toate astea in fata? Ma uit la tine si vad cum iti dai click la viata.
Ignoranta e noul tau prieten.
Incerci sa te dai bine pe langa cat mai multa lume,dupa care ii barfesti pe la spate cu cei pe care ii consideri adevarata ta familie.Iar ei au tupeul si iti spun in fata toate lucrurile care nu le suporta la tine.
Tu de ce nu poti face acelasi lucru? Stau si ma intreb cu ce creier,cu ce neuroni dai tu rezultatele astea in capusorul tau.
Cum am ajuns aici? Obisnuiai sa spui ca ma cunosti atat de bine.
Dar oh.. stai,nu ai nici cea mai vaga idee ce se intampla in capul meu si cat de rea pot fi.
E un circ,adica cerc,cercul vietii.
Nu esti un judecator,dar daca ai de gand sa ma judeci eu nu am de gand sa-ti ascult lamentarile,vreau sa-ti vad asa-zisa furie si durere.
Da-i bice si trateaza-ma ca pe un strain,e frumos,te si vad cum te intorci la mine.
De ce? Pentru ca stii ca ai nevoie de mine,pentru ca stii ca eu te pot ridica la cer dar eu te pot si scapa accidental.
Aceleasi gesturi,minciuni,trucuri,nu mai dau rezultate.
Dar incearca,eu te sustin,ai tot sprijinul meu.
Pe lumea asta gresesti,pe lumea asta platesti.
Stiu ca vrei sa te intorci,stii ca vrei sa te intorci,stii ca ai nevoie disperata de putin din personalitatea mea,pentru ca mereu ai vrut tupeul meu nesimtit,mereu ai vrut abilitatea de a fi in stare sa vorbesti cu cineva fata in fata si sa-i spui tot ce gandesti.
De ce nu fac eu asta acum? Pentru ca uneori,nu e bine sa-ti dai masca DIRECT jos de pe fata.
Uneori e bine s-o inlocuiesti.Uneori e bine sa te prefaci ca poti fi un copil incapatanat,un copil obraznic si imatur,care habar n-are ce face,si da in bobi,cand de fapt iti lingi buzele gandindu-te la cum ai putea sa storci mai mult.
Oops,tocmai am dezvaluit putin din mintea mea.Oh,ce pacat.
Daca nu poti accepta asta poti sa pleci.E bine.
Sunt ca o boala care pune stapanire pe tine,incet incet,sau repede,depinde de tine.
Vrei sa afli antidotul dar atunci cand il ai in mana,il scapi si se sparge,pentru ca ai devenit dependent/a.

Ce faci?
Nu te-ai saturat de circul asta?

~Scarlet. x

Am inceput sa alerg din nou,de data asta am dat de un tunel.Sunt un explorator,o insecta in aceasta uriasa lume a mintii,a inimii mele.Nu stiu niciodata ce ma asteapta si urasc chestia asta.
Vreau sa trec de partea cealalta,dar tot ce vad e o usa. O usa tot rosie,un rosu sangeriu,care parca fierbe.
Mi-e si frica sa pun mana pe clanta,sa nu se lipeasca de maner.
Ma apropii incet,cu pasi mici,cu sfiala pun mana pe clanta,si apas.Deschid incet,ma uit inauntru..intuneric..
Minunat,cea mai mare fobie a mea,intunericul.
Iar singura cale de a vedea ce e la capatul tunelului este sa trec prin el..Ce-a-nceput acum?
Inauntru e foarte cald,nu stiu cum voi reusi sa-l strabat.
Iar imi musc buza si intru.Usa se tranteste in spatele meu.
Nu vad nimic,nici nu mai stiu cu ce sunt imbracata.
Fac un pas si calc in..nisip? De ce e nisip in tunel? De ce nu e pavat? Macar daca se intampla sa ma impiedic de ceva si sa cad nu o sa cad pe tare.
Inima : "Nu,dar o sa ai nisip in gura,par si ochi,desteapto,daca o sa cazi."
Spune chestia din interiorul meu.
Eu: "Si ce? Macar e mai bine decat o vanataie undeva,sau un gat rupt."
Inima : "Da,dar nisipul in ochi ustura."
Eu : "E atat de intuneric aici incat nisipul nu o sa-mi vada ochiul si nu o sa stie unde sa intre,asa ca taci."
Inima : "Atunci o sa ai nisip in pantaloni!"
Eu: "Am macar pantaloni pe mine?"
Imi pun mainile pe picioare si simt ca am niste pantaloni scurti. Bine macar ca am pantaloni.
Eu: "Si bluza? Oh,am un maieu. Care vine pana mai sus de buric."
Parca merg la plaja.Imi mai trebuie apa.
As vrea sa fie lumina,sa vad cat am de mers,si ce ma asteapta.
Fac un pas,doi,trei.Merg putin. Merg pe mijloc,ma rog,nici nu stiu daca are mijloc,stiu ca incerc sa pastrez o linie imaginara,dreapta,din moment ce nu pot sa vad mi-e frica sa ma apropii de margini,daca exista asa ceva.
Mai fac un pas,ma impiedic de ceva si cad.
Eu : "..Exact cum ai zis,am nisip in par."
Inima : Alta data sa nu ma mai contrazici."
Eu : "Mda,mereu te-am ascultat,m-am gasit acum sa nu te mai ascult.
Mereu te-am ascultat si am avut de castigat..dar si de pierdut,dupa acel castig.."
Inima : Da,dar macar ai facut ce am vrut amandoua,ceea ce trebuia sa faci,nu vreo prostie ce o gandea mintea ta."
Mintea : Hei,nu va luati de mine,am crezut ca asa e cel mai bine."
Eu : Bine,lasa-ne acum.
Incep sa plang fara sens.Lacrimile imi traverseaza obrajii si cad pe nisip si devin fosforescente.
Dar un fosforescent rosu,nu verde.
Inima : "Iar plangi ma?Nu te-ai saturat? Vrei sa mai arunc cu globule albe in neuronii tai sa-i trezesc la realitate?"
Eu : "Lasa-ma..Ma bantuie amintirile,si de fiecare data cand imi aduc aminte imi vine sa ma ghemuiesc intr-un loc si sa raman acolo,sa hibernez,sa alunec intr-o dimensiune paralela unde lucrurile ar fi continuat asa cum erau atunci.
Si acum ma refer la toate amintirile mele fericite..
Iti dai seama cate gauri negre ar avea lumea asta? "
Si la ce bun,daca ne impiedicam de o lacrima si cadem.
Probabil drumul asta duce in trecut,din moment ce ma simt mai..ciudat cu fiecare pas.
Inima : "Hei,trezeste-ti putin mintea."
Eu : " Ce? "
Mintea : "Da? ce e?"
Inima : "Tu auzi asta?"
Mintea : "Ce sa aud?"
Inima : "Tipetele astea,si pasii aia plini de ura."
Eu : "Despre ce toti aberati acolo?"
Inima : "Taci.Asculta."
Si deodata vad eu ce auzeau ele.
O multime de ochi rosii privind cu ura,cu fericire,cu tristete,la mine.
Dau sa ma ridic dar parca picioarele mele sunt ingropate in nisip.
Eu : "Ce fac?Cum ma ridic?"
Inima : "Hai odata!Ridica-te! Fugi!! "
Mintea : "Unde sa fuga?Chiar nu gandesti?Tu vezi ceva aici?Ca ea nu vede."
Eu : "Chiar,unde sa fug?De ce sa fug?Alea sunt amintirile mele,desteapto,de ce sa fug de ele?"
Inima : "Bine,atuci lasa-le sa vina,sa vedem ce se intampla."
Eu: "..Mai bine nu,am toate amintirile de care am nevoie aici,in mine.Hai,SUS!"
Imi infig degetele printre firele de nisip si ma ridic,parca eliberandu-ma de o greutate imensa.
Si incep sa fug,vad un punct rosu in zare,cred ca e tot o usa.
Mintea : "Hai,mai repede!Nu mai ai mult!"
Eu : "Bine,incerc,nu ma mai incurca,minte care incerci sa fi logica."
Mai am un pas. Sau doi.
Sar spre usa,apas pe clanta cu toata puterea,ies afara si trantesc usa.
Ma sprijin de ea cu spatele.Simt cum..
Inima : "Oh,minunat,pot sa treaca prin usa."
Incerc sa ma dau de acolo dar sunt conectate la spatele meu.
Ma uit imprejur,si vad o carare de pamant.Macar nu mai e nisip.
Iar acum? Va urma.Nu stim ce.Hai.
Mintea : "Venim."
Inima : "Normal ca venim,termina cu logica ta de balta."

~Scarlet.

Titlul se trage de la tusea mea seaca pe care am avut-o cand ma gandeam ce sa scriu pe blog.Asa,deci,momentan sunt eu,sunt fericita,visez,ma lupt,iubesc,astept.
Ca sa ce? Ca sa cad din nou.Ca sa-mi dau seama ca dupa ceva timp,durerea asta o sa fie fericire,durerea asta o sa fie folositoare.
Ma doare capul,sunt bolnava.Am racit din nou,si ma lupt cu raceala asta,eu sunt eu,nu ma trage pe mine o raceala in jos.
De ce trebuie sa fim vinovati?De ce trebuie sa ne simtim vinovati? Stiu ca am zis ca as muri si as face orice pentru oricine,dar as si distruge pe oricine,nu conteaza cine e,de cat timp il/o cunosc, ce mi-a facut,daca eu as vrea si as avea nevoie de chestia asta.
L-as ignora/As ignora-o total,si pur si simplu i-as distruge prin vorbe,sau chiar fapte,daca am nevoie sa fac chestia asta.Dar eu stiu cui i-as face asta si cui nu.
Zic lucruri fara sa gandesc,fac lucruri fara sa gandesc.Nu stiu de ce,asa ma simt eu bine.
In capul meu se petrec o gramada de chestii,as abera in continuu,dar nu-mi ajung paginile de pe blog pentru a face chestia asta.
Am cazut.Nu mai sunt eu.Momentan tot cad,si tot astept.
Exact intr-o secunda s-a intamplat.
Ma gandesc,nu stiu incotro ma indrept,urasc sa nu stiu ce o sa se intample.
Daca chestia asta,"urasc-sa-nu-stiu-ce-o-sa-se-intample" era o persoana,o torturam,cu cea mai mare placere,pana murea.
Si apoi o reinviam si o torturam din nou.
Tocmai am gasit o melodie care spune exact ce simt eu.
Gata,m-am indragostit de o noua trupa.
Heh,stii,astept.Si visez.
Si rad cand imi amintesc.

~Scarlet.

Si cu cuvant ma faci bine.
Ma vindeci,ma faci sa plang cu lacrimi de fericire,nu stiu de ce.
Ma faci sa zambesc si sa visez,cum nu a mai facut-o nimeni..
As traversa 7 mari sa ajung la tine,n-as dormi mii de zile ca sa-ti dau ce-ti apartine.
Sa te fac si eu bine..
Uh,uite ce visatoare sunt,sper sa am dreptate.
Sunt si incapatanata,iti dai seama ca nu renunt usor.Oricine isi da.
Si copilaroasa..asta se vede de la prima vedere.
Te uiti in ochii mei si vezi.Scrie pe fruntea mea,mare "COPILAROASA CU C MARE!"
Uh imi curge rimelul.Ma dau si eu cu rimel intr-o zi si trebuie neaparat sa incep sa plang?
Macar sunt lacrimi fericite. Stai,asta suna ciudat. Sunt lacrimi cu pantofiori mici si rosii,de lac,care alearga pe o campie inverzita,una inspre alta,ca sa se imbratiseze,foarte incet,cu zambete largi pe fata si lacrimi in ochi?
Vreau sa-ti arat calea cea buna,nu o mai evita.Te voi apuca de mana si nu-ti voi da drumul vreodata,iti promit,e un lucru pe care ti-l pot promite sigur.
Ti-am aratat o poezie,si ai fost atat de.. nici nu am un cuvant pentru tine,mi-ai zis exact ce am asteptat sa aud toata viata mea,am asteptat acele cuvinte care sa ma scoata la lumina,care sa aduca un zambet real pe fata mea,si tu le-ai spus.
Si eu,in caderea mea libera,m-am oprit,asa,in aer,am injurat si am asteptat sa fiu azvarlita in sus de curentul puternic al vorbelor tale.
Eram un musafir iar tu m-ai facut un membru al tau.
Nici nu mai stiu ce sa aberez,incerc sa ma exprim coerent dar chiar nu mai pot,m-ai ridicat dintr-un cosmar,m-ai purtat intr-un vis ca apoi sa-mi dai drumul intr-un vis de cosmar.
Si eu cad,si nu stiu cand aterizez,dar stiu ca vreau sa ma prinzi.
Stiu ca vreau sa ma trezesc din cosmarul asta.
Vreau sa plutesc incetisor pe un nor,pana in Australia,sa vad cocorii,si alte pasari migratoare,sa vad avioane,sa fac cu mana la pasagerii din avioane,si ei sa se intrebe ce naiba caut eu pe norul acela.Si dupa,vreau sa cad intr-un rau,si sa plutesc alaturi de somon,si sa trec printre ursii care incearca sa prinda peste,sa le fac cu mana si ei sa mormaie ceva acolo.
Si sa ajung intr-un lac,undeva,ca intr-un vis,unde sunt inconjurata de niste insecte ca niste fluturi,rosii,inconjurati de ceva stralucitor si rosu.
Si sunt in lac,sunt inconjurata de copaci,de o padure deasa,si in spate o cascada cu apa argintie,care curge limpede si incet.Te strig si tu ajungi aici cu viteza luminii.Treci prin toate cuvintele,gandurile si amintirile mele,exact asa cum ai trecut prin inima mea.Dar te-ai oprit acolo.Acolo si in capul meu.
Stau in picioare ca sa pot sa aberez.
Si sa sper.
Si sa visez.
Si sa astept.
Si sa fiu copilaroasa,incapatanata si visatoare.
Si sa... sa spun.

~Scarlet.

Sunt proasta,visatoare,copilaroasa,imatura,incapatanata.
Dar tot aici sunt si astept. HA!

Incerc sa-mi spun ceva,sa scot un cuvant pe gura dar nu pot,incerc sa urlu,sa zbier,sa scot tot din mine cu ajutorul corzilor vocale ce au rostit alte dati cuvinte asa frumoase,si alte dati asa urate.
Dar nu se intampla nimic,sunt coplesita de sentimente,sunt plina pana peste cap,dau pe afara,sub forma de lacrimi,sarate,amare,dulci,nu stiu,nici nu-mi pasa.
Doar stau si le simt cum aluneca incet pe obrajii mei,infruntand caldura nebuneasca,traversand desertul porilor pielii,aducand o inundatie dorita,placuta si linistitoare.
Incercarile de a vorbi par a fi tipete care sunt prea tari pentru a fi auzite,in genul fluierelor pentru caini,pe care numai cainii le pot auzi.Asa sunt si tipetele mele.Numai eu si alte cateva persoane le pot auzi.
Nu mai suport,sincer nu stiu cat timp mai rezist sub chestia asta,vreau sa fug si sa scap.
Fi rabdatoare,Scarlet,durerea asta o sa fie si ea buna de ceva.
Ai aprins ceva in mine ce nu am stiut ca exista,ai dat un nume,si dupa ai fugit.
Fi rabdatoare,Scarlet,mai primeste cateva cutite in spate,asteapta,si visele tale vor deveni realitate.Nu vrei sa ranesti pe nimeni,doar iti vrei visele implinite.
A fost prea mult sau prea putin?Treziti-ma,traiesc un cosmar.
Vorbele tale reci sunt otrava pentru urechile mele,ce faci si ce zici nu se leaga,nu stiu daca trec de noaptea asta.
Sunt un musafir,care trece neobservat printre platourile de prajituri,care are timp sa stea sa guste din fiecare chestie,mai putin din cele cu capsuni/ciocolata pentru ca nu-mi plac.
Singuratatea e un loc frumos de vizitat,dar nu e bine sa te cazezi acolo.
Iar vreau sa citesc minti,iar vreau sa intru in colturile dovlecilor vostri de pe umeri,si sa vad ce nutriti voi acolo,sa va ajut sa faceti deciziile cele mai bune,si sa nu mai fiti ingrijorati.
Dar nu pot,si va intreb in continuu ce se intampla,ca sa pot sa ajut.
Aberatii.
Si tot sper si astept.

~Scarlet.

Un oximoron minunat,zambetul inocent al unui copil nestiutor,si zambetul plin de durere dar plin de fericire in acelasi timp,al unei femei mature,de 53 de ani.
Eram azi la cardiologie,pentru nu stiu ce cardiograma,si am intalnit acolo o persoana care mi-a facut ziua mai frumoasa. Se uita la mine,cu niste ochi blanzi si calzi,si cu un zambet senin.
A inceput sa vorbeasca cu mine,atunci cand am intrebat asistenta daca imi face vreo injectie,adaugand faptul ca mi-e frica de ace.
Atunci a venit langa mine,si mi-a spus ca injectiile sunt cea mai rapida cale de vindecare,intra direct in sange,si reactiile adverse sunt aproape inexistente.
Nu ma cunostea,nu o cunosteam,dar a inceput sa-mi vorbeasca despre problemele ei.
Mi-a spus ca a fost operata de cancer de 2 ori,ca si-a pierdut parul,dintii,era internata in spital,iar doctorii ii spuneau ca are 99% sanse sa moara. Ea le-a raspuns hotarat ca nu va muri,ca va trai.
Trebuia ca pieptul si abdomenul ei sa fie facute din plastic acum,la ce conditie avea atunci,dar a avut,dar a avut vointa si autosugestie si s-a vindecat.Ma uitam la ea,in timp ce ascultam cum imi dezvaluie detaliile vietii ei,unei straine,unei fete despre care stie numai ca are frica de ace.
Asa o diferenta.
Eram azi,la urgenta,pediatrie. M-am asezat pe canapea pentru ca ma luase ameteala, si am inceput sa ma uit in jur. Am zarit un copil de 1 an sau ceva,care mergea vesel,tinandu-se de mana mamei sale,pe holurile etajului.M-am gandit cum va ajunge acel baiat,la 15 ani,cum o sa injure,cat o sa fumeze,cat de..interlop se va crede,cate pile va avea,cate haine Armani si Versace va avea,si cum va incerca sa cucereasca fetele punandu-le "o muzica".
De ce nu le pui doua muzici?
De ce spun toate astea despre acel pitic? Pentru ca face parte dintr-o alta cetatenie,si nu vreau sa fiu rasista,nici nu sunt,dar majoritatea persoanelor din acea..etnie,ajung asa. Am avut si eu un fost coleg de clasa,care la inceput era calm,la locul lui,iar dupa a devenit exact asa cum am explicat mai sus.
Ma gandesc,chiar nu putem sa schimbam lumea?
Spun "putem" pentru ca stiu ca eu singura nu pot.
Poate pot sa schimb cateva persoane,dar o lume intreaga nu pot.
As vrea,dar nu ma simt in stare.
Tipa de la cardiologie m-a facut sa ma simt mai bine,m-a facut sa-mi dau seama cat de multa vointa trebuie sa ai pentru a continua,m-a facut sa-mi dau seama ca trebuie sa am acea vointa,o am,dar am nevoie de un motiv pentru care s-o arat. Mereu exista ceva pentru care sa ma lupt.
Se intampla incet.
As fi vrut sa-i cer numarul de telefon si sa o sun,sa mai vorbesc cu ea,era o persoana foarte deosebita. Desi avea 53 de ani,si in ciuda tuturor necazurilor pe care le-a avut,arata de 39-40.
Ea ar trebui sa fie un exemplu pentru noi toti.
Mai am si momente din astea.Unii le-ar numi momente de luciditate,eu le numesc vise.
Pentru ca incep si sar din neuron in neuron,si ma rostogolesc pe venele visarii,ca in fiecare zi.
Si astept,si visez.

~Scarlet.

Inca imi aduc aminte.De tot.Cuvintele,si sensurile.
E sange peste tot,acum totul pare clar.Cat de cat.
Am fugit ca vampirii de soare,de 1000 de sori,chiar daca trebuia sa stam.
Dar noi am fugit,departe,si totul s-a dus.
Poate ca nu am planuit totul chiar ca la carte.
Am fugit. Am fugit de? De ce anume? Din ce cauza?
Ne sincronizam ceasurile pe secundele pe care le-am pierdut.
M-am uitat in sus si am vazut,stiu ca am fost vazuta.
Am vrut sa fur cerul dar am fost prinsa.
Ai dat un nume golului din mine si ai fugit. Nu vrei sa te intorci?
Suntem toti bine,pana in ziua si momentul in care incetam sa mai fim bine.
Suprafata luceste,iar interiorul se descompune.
Ne luam la intrecere cu apusul,si mai avem putin si castigam.
Si am fugit. Da,am fugit ca vampirii de soare.
Chiar nu am planuit ca la carte.
Viata nu trebuie planuita,las-o sa curga,vezi ce se intampla.
Vise,asteptare si speranta,asta se intampla.

~ Scarlet.

Toata lumea se misca la fel,in acelasi timp,in acelasi ritm,prin acelasi aer,cu aceleasi vechi griji,probleme.Fiecare apasa pamantul,cu greutatea lor,cu problemele si grjile,calcand pe acelasi pamant,cu fiecare pas.
Si in mijlocul pamantului este o persoana care le suporta pe toate,de milioane de ani,si apasand pamantul,cercul in care este aceasta persoana se strange,si o distruge,incet incet.
Amintirile cheama,invaluie,musca,isi infig coltii si nu ma lasa.
Nici nu vreau sa ma lase,stati cu mine,sunteti tot ce mai am.
Peste tot exista cate ceva care imi aminteste.
TREZESTE-TE! Tipa cineva.
MAI E! MULT! INCA NU S-A TERMINAT! Aud pe altcineva.
Da,o sa suport,daca la sfarsit ma trezesc si o sa am tot,mai suport.
Pune-mi in spate tot ce ai,fa-ma sa nu mai simt nimic,nu vreau sa mai vad cum te incrunti,da-mi toate grijile tale,da vina pe mine,descarca-ti nervii si fi linistit.
Ce ai?De ce ai nevoie? Te pot ajuta. Iti pot da tot ce e mai bun,la schimb pentru tot ce e mai rau din tezaurul tau.
Durerea asta de cap imi captureaza toate simturile si ma face un zombie beat,disperat dupa necazuri,voluntar la toate prostiile si tampeniile.
Nicio pastila nu ma mai poate aduce la realitate,fug de toate cuvintele de alinare,m-am saturat de oamenii care incearca sa te compatimeasca.Ce cuvant ciudat "compatimire". Suna atat de ciudat,prima oara am crezut ca se scrie diferit.
Prinde aceste cuvinte,aceste soapte arzatoare si pline de sentimente intr-o cutie,pastreaza-le,adora-le,da-le foc si ingroapa-le de vii,fierbe-le in acid sulfuric si da-le la hienele infometate ce abea asteapta sa se infrupte din cuvinte optimiste.
Inca o victima cade,in urzeala asta nefasta care e opera ta,nu stiu a cui,dau vina pe un personaj imaginar pentru ca de fapt nu e vina nimanui,si daca e vina mea,nu vreau sa o accept pentru ca sunt incapatanata.
Stau pe marginea unei cladiri,mai am putin si cad.Sunt pe margine,dar as putea sa ma insel.
Am gasit un umar,un motiv. M-am uitat inca o data si am sarit.
Daca peretii ar vorbi m-as ruga sa-mi spuna ce sa fac.
Genunchii mi se inmoaie,imi tremura mainile,tine-ma strans.
Daca nu ai avut intentia sa pleci,atunci trebuia sa ramai.
Am cazut printre nori,tipand,intinzand mana dupa speranta.Trage de un fir,lasa-ma sa respir.Cuvintele tale ma alina,nu imi place linistea. Ghideaza-ma pe drum,inainte sa ma pierd din nou.Fi busola mea,pana se termina infinitul.
E cineva cu o pusca la capat,care imi spune ca trebuie sa am grija.Cred ca ar trebui sa ne oprim si sa auzim.Nimeni nu are dreptate cand toti gresesc. Daca spun ce gandesc,toti vor fi impotriva.
Opriti-va,ce se aude? Ceva se duce-n jos.
De cand am invatat sa zbor,nu vroiam sa mai cobor.Dar am vazut cat de arzator e soarele si m-am razgandit.
Delirez.
Sunt obosita.
Mi-am rugat aripile de demon sa ma duca departe de aici,de caldura asta sufocatoare si obositoare.
Sus pe un varf,poate de acolo o sa vad raspunsurile.Sa ma confesez de la inaltimi ce iti taie respiratia,unde nimeni nu poate sa ma auda,toate fricile si grijile mele cad precum lacrimile.
Inchid ochii,se lasa cortina.
Credeam ca ti-am vazut privirea,m-am inselat,halucinam,visam.
Cerul e martor,stelele canta.
Astept,sper si visez.

~Scarlet.

Chiar foarte stupid,eram eu doar eu pe moment,pana mi-am dat seama in ce situatie sunt.
Pana m-a luat ameteala si oboseala,pana am ascultat o anumita melodie si mi-am amintit tot.
Apasa pe un buton.
Si totul explodeaza.
Milioane de particule vor pluti prin aer,neincrezatoare,traversand printre oxigen si dioxid de carbon,cu frica,fara sa stie unde se duc,fara sa tina seama de gandurile meschine pe care le au,fara sa tina seama daca vor mai trai,daca se vor mai intoarce vreodata sa vada ce se intampla,daca le mai asteapta cineva.
Sunt obosita.
Poc.
Brusc,particulele nu mai plutesc,totul cade,si cade.
Particulele se impletesc,se intalnesc intr-un dans rece dar arzator,se tin de mana,se strang in brate,formeaza combinatii,incearca sa raspunda la intrebari,sa citeasca gandul celeilalte.
Ustura.
Cad rapid,greu,nu se opresc,sunt stupefiate,aerul care le inconjoara le sufoca,sunt ametite,simt ca vor ceda,dar totusi au ambitie si nu se lasa pana nu mor.Nu se lasa pana cand nu simt suprafata pe care aterizeaza strivindu-le corpurile si trimitandu-le in uitare.
Nu mai simt nimic,vor doar sa simta un singur lucru,asa ca asteapta.
Si sunt rabdatoare,sunt frustrate si incapatanate.
Ah.
Si aterizeaza.Fiecare produce un sunet diferit,grupat,sau singur,nu conteaza,e diferit,e unic,e minunat. E melodios,te imbie. Te imbie sa te alaturi lor,la visare,la asteptare,la speranta.
Te atrag intr-un vis,intr-un cosmar frumos,intr-o capcana,cu sunetele lor,cu mirosul lor,si nu te lasa sa scapi. Te inconjoara,si te cuprind pana la piele,iti intra prin piele,pana in adancul corpului,te cuprind si iti captureaza sufletul.
Imi dau seama.De aia nu am viitor.De aia nu am prezent.
De fapt le am pe ambele.Bazate pe vise.
Si visele raman mereu tinere.
Si visez,sper,astept.

~Scarlet.

Totul s-a intamplat din dorinta aia stupida.
Dar nu,nu renunt. Nu merge,nu la mine.
Azi sunt optimista. Cred ca imi revin.
Sau nu,sunt doar eu din nou,pe moment.
Pana imi dau seama ce se intampla,din nou.
Am o dorinta ciudata de a ma imbraca intr-o rochie lunga,verde inchis,de vara,cu niste balerini negri, si o bentita rosie pe cap,si de a merge asa pe plaja,si de a ma plimba asa,cu balerinii in mana,si cu mp3ul in urechi,asa melancolica,batuta de vant si mangaiata de razele soarelui.
Si vreau sa ma intalnesc cu cineva,la fel de melancolic,si sa vorbim despre orice.
Cu oricine,nu-mi pasa.
Vreau sa rad cu pofta,vreau sa ma odihnesc,vreau sa zic stop si s-o iau de la capat.
Si sa repar tot de data asta.Pe mine,pe tine,pe toata lumea,lumea,si tot.
Vreau sa ma bucur de fiecare picatura de apa,fiecare raza,fiecare frunza cazuta pe fruntea mea,fiecare nota muzicala,fiecare nor ce are o forma ciudata.
Iar visez.
Vreau sa vina un spiridus si sa-mi spuna ca dorintele mele vor deveni realitate.
Cat trebuie sa platesc? Nu-mi pasa. Platesc indoit,intreit. Las si bacsis.
Vreau rochia mea.
Continui sa visez,sa sper si sa astept.
Aberez.
Ma duc sa fac un dus sa-mi revin la aia-fara-rochii din mine.
Tot visez.

~Scarlet.

Speriata si singura.
Nu stiu ce sa fac.Aberez aceleasi prostii in fiecare noapte.
Imi petrec noptile paralizata in pat,cu ochii deschisi,incercand sa las oboseala sa puna stapanire pe mine.
Ore de nisip scurse printre degete robotice,nici macar nu pot sa aprind lumina sa citesc pentru ca as trezi pe cineva.
Am nevoie de ajutor dar nu indraznesc sa-l cer,iar atunci cand o fac il refuz imediat,nedandu-mi seama ca imi fac rau singura.M-am saturat de acest tot care se strange in jurul meu,acest tot infinit care ma inconjoara,care inca se strange si nu ma lasa sa respir.Acest tot care ma sufoca,ma face trista dar fericita,acest tot de care nu pot sa scap.
Stau si fac nimic,stau in pat fara vreun rost,fara sa ma gandesc la ceva,si daca ma gandesc,in minte imi rasar intrebari stupide sau inteligente,fara raspuns.
Incerc sa-mi dau seama de o gramada de lucruri,creez poteci,raspunsuri,care duc la noi intrebari,si se formeaza un lant imens si foarte lat,de intrebari care poate intr-o zi isi vor gasi perechea,adica raspunsul.
Ce naiba se intampla? Toate lucrurile rele parca sunt indreptate asupra mea.
Fa asta,fa aia. Du-te acolo,vino aici. Mai fa asta,mai fa aia din nou.
GATA!
M-am saturat.Aud aceleasi repli-
Boom.Poc.
Gata. S-a spart. A cazut si s-a dus naibii.
Intr-o secunda totul s-a pierdut,si eu am aterizat pe fundul inimii mele.
Si stau asa,in oceanul asta de sange de aici,cu ochii deschisi,ma uit la bulele de aer ce plutesc cu nerusinare printre globulele rosii.
Vreau sa stau afara,pe un camp deschis,sa opresc timpul,si vreau ca vantul sa-mi ia toate intrebarile si sa le sufle departe.
Sa-mi ia toate gandurile,toate ingrijorarile si prostiile din cap,vreau sa ma ameteasca cu parfumul lui si sa ma impinga in visele mele fara sfarsit.
Ceva a fost spus,nu stiu daca trebuie sa continui sa ma agat de acel lucru,sau sa-mi dau drumul.
Pentru ca stiu ca daca imi dau drumul nu o sa fie bine. O sa fiu iar in cadere libera,si de data asta nu o sa ma mai pot opri. Si o sa cad,iar cand voi ateriza totul se va strica. Eu nu o sa mai exist, nu o sa mai fiu aia optimista si mereu visatoare,si cu zambetul ala tamp de pisica pe fata.
Momentan puteti incepe sa tineti doliu,pana cand apare un saman sa ma invie. Daca apare. Iar aberez.In starea in care sunt nici nu pot sa leg doua cuvinte.
Vreau sa ma odihnesc,sunt obosita. Dar nu pot. Azi-noapte am stat si am numarat fulgerele. Au fost 14. De fiecare data cand vedeam un fulger mi se parea ca o mica parte din mine se duce sa-l alerge,sa vada unde se retrage,si sa-i puna lui intrebarile pe care eu nu indraznesc sa le adresez nimanui. Iar daca acel fulger nu va avea un raspuns,sa alerge la altul,si la altul,apoi sa treaca la picaturile de ploaie,pana cand poate veni inapoi la mine zicandu-mi :
"Am gasit ceea ce cautai!"
Iar eu atunci o sa-l poftesc la o cafea,o sa-l imbratisez strans si o sa-l ascult cu asa o pofta.
O sa-mi raspunda la toate intrebarile,si eu voi fi fericita pentru ca imi va spune ca visele mele nu sunt doar vise,voi deveni realitate.
Nu sunt nimic.Doar agonie.
Nu mai stiu nimic. Doar sa sper.
Speranta tine in viata.Dar cat poti spera?
Ma omoara chestia asta.E ca o persoana ce a luat o lingurita si scobeste intr-un perete de calcar,putin cate putin.
Am ganduri macabre,fel de fel de scenarii o iau la goana prin mintea mea,sperand sa-mi grabeasca acceleratia sangelui si astfel sa ma faca sa fiu mai vioaie. Dar iata ca nu merge,si eu doar le iau de mana si alerg cu ele,in cautarea rezultatului.
Dar pe bune,ma omoara chestia asta.
Nu stiu cat mai pot rezista,nici nu stiu de ce mai incerc.
As putea sa ma las prada..cui? Gandurilor negre,sau celor albe?
E o lupta intre ele doua,se dueleaza cu replici aprige,sageti inmuiate in veninul Meduzei,care lovesc exact in punctele cele mai dureroase ale corpului,si raman acolo infipte,pentru mult timp.
Si lupta se desfasoara pana cand gazda acestor ganduri cade jos,si lichidul rosiatic o ia la vale pe metalul rece si argintiu,sub clar de luna.
Atat,doar un martor,luna. Doar luna,pentru ca ea a acoperit ochii stelelor,crezand ca aceasta lupta este prea vulgara pentru ca lumina lor inocenta sa poata asista la asa ceva.
Umbre transparente,care soptesc tipator "DE CE?!" ma inconjoara,ma bantuie,nu ma lasa in pace.Ma intreaba in continuu,nu-mi dau pace.
Mi-am pierdut zambetul.
Pe moment.
Astept si sper.

~Scarlet.

Nu m-am mai destainuit demult acestor pagini pline de secrete,acestor pagini intime dar tot odata publice.Acestor pagini ce desi au lucruri "bufante" imprimate pe ele,nu sunt pudice,se mandresc cu continutul lor si il vor arata oricui cere.
Momentan sunt intr-o confuzie totala,nu stiu ce sa cred,pe cine sa cred.
Mi s-au spus niste lucruri pe care mintea mea visatoare nu le intelege.Nu stiu cum sa procedez,daca sa fiu fericita sau.. nu chiar fericita,pentru ca nu sunt lucruri clare,sunt lucruri care ma invita intr-o directie dar care de fapt ar putea avea total alta conotatie fata de ce imi imaginez eu.
Se strange totul in jurul meu,ma simt din ce in ce mai rau,nu sunt claustrofoba,dar ma sufoc aici.
Nu mai rezist,vreau doar adevarul,nu vreau sa mai fiu pierduta,ma scufund in marea asta de confuzie,cineva..tineti-ma in viata pana cand imi dau singura un motiv sa ma tin in viata.
Sau dati-mi un motiv,adevarat,fals,nu conteaza,pe moment,tineti-ma inca putin..
Ma simt prost. Nu sunt in stare sa ma ridic dar as salva pe oricine.
Ma lupt sa ii fac pe ceilalti fericiti dar eu raman asa.
De ce?
Nici nu stiu ce sa spun,nu prea gandesti cand nu dormi de o saptamana.
Sunt atat de obosita. Par bine in cursul zilei,dar eu deabea ma misc,deabea respir.
Si totusi.. de unde vine energia asta,si de ce e aici..?
Am stat in ploaie duminica.Si m-am simtit atat de bine.
De fapt m-am simtit oribil..pentru ca ziua aia se presupunea ca ar fi trebuit sa fie o zi speciala..
Dar daca a plouat cu ce am aruncat eu,atunci lacrimile mele s-au intors la mine,si sunt eu din nou.
Sau nu sunt eu? Nu sunt eu,momentan nu pot sa-mi tin zambetul ala tamp pe fata mereu.
Pentru ca nu pot,pentru ca.. nu am niciun motiv..
Sau poate am..dar nu imi dau seama.
Vreau sa cred ca am,pentru ca vreau sa cred ca acele lucruri spuse vor avea conotatia pe care o vreau eu.
Vreau sa.. vreau ca totul sa fie ca in visele mele dupa ce ma trezesc.
Vreau.. sa scap putin.. si sa ma trezeasca..sa ma trezesti..

~Scarlet.
Aberatii,da,scuze.

Tot nu am dormit.De 4 zile imi petrec noptile paralizata in pat,sub patura rece si straina,ce parca ar face orice numai sa ma alunge si sa nu ma lase sa dorm.Perna parca nu mai este la fel de moale ca inainte,parca ar vrea sa-mi faca zeci de cucuie pe fiecare centimetru al craniului meu. Ziua ma simt bine,nu am nimic,dar cand se apropie noaptea si ma gandesc la faptul ca iar voi hiberna,brusc mi se face rau,si ma simt ca si cum cineva imi strapunge abdomenul cu un cutit si il misco incoace si incolo.
Inca vreau sa dispar,pentru o luna.Vreau sa imi iau un rucsac,cateva haine,bani,mancare,niste apa,si mai vad eu ce,si sa plec.Pentru o luna.Fara vreun semn cuiva,fara sa raspund daca ma suna cineva.
Sa ma duc,sa merg fara sa ma opresc si peste 28 de zile sa ma intorc.
Vreau sa invat sa joc teatru.Bine,de fapt nu vreau,pentru ca nu voi invata niciodata,nu am nevoie,nu vreau sa-mi ascund adevaratele sentimente,dar uneori simt ca daca joc teatru ma scutesc pe mine si pe o gramada mare de oameni de lucruri de care nu avem nevoie.
Pe mine ma scutesc de durere in plus,atunci cand ma intreaba cineva "ce ai?",dupa ce isi dau seama ca sunt suparata.
Daca as putea sa joc teatru as fi mereu cu zambetul pe buze si nu as mai fi intrebata ce am.
Asa evit sa-mi amintesc din nou ce se intampla,evit sa derulez in mintea mea toate cuvintele si scenele care sunt gravate in carnea moale a creierului,si raman acolo la fel cum ramane initiala stapanului pe pielea unei vaci,dupa ce este marcata,la ferma.
Evit sa incerc sa inteleg ce se intampla,evit sa accept realitatea,evit sa ma trezesc si sa vad cum ma pierd in labirintul lumii noi.
Nu vreau sa uit,astept,nu vreau sa ma las si nu pot sa ma las sa uit.
As vrea sa vad cum ar fi fost lucrurile daca eu nu as fi fost acum.Cu cine ar fi vorbit anumite persoane,ce ar fi facut,ar fi fost mai fericite,ar fi fost mai triste,ar mai fi facut unele lucruri daca nu ii influentam eu?
Sunt o visatoare,mereu voi fi.Dar ca fiecare visator,ma mai trezesc din cand in cand,sa beau apa,sa ma dezmortesc,si urasc lucrul acesta.
Ma bantuie tot,totul imi aminteste de un lucru,de o persoana.
Pana si fiinta mea imi aminteste.Nu,nu gandurile.Eu.Mainile mele,parul meu.Tot.
Si nu inteleg ce pot sa fac.
Asa ca astept in continuare.
Si sper.
Si visez.

~Scarlet.

Nu mai pot.
Vreau sa urlu.
Vreau sa plec.
Vreau sa nu ma mai simt in plus.
Vreau sa nu mai am prieteni falsi.
Nu mai suport.
Luati-ma de aici..
Duceti-ma departe..
Va rog..Nu mai suport...
Imi vine sa ma dau cu capul de toti peretii,
pana ma doare atat de tare si atat de mult incat nu mai simt nimic,dar nu pot,pentru ca am facut o promisine,dar am uitat sa mentionez ca mi-am promis si mie ca nu o sa mai fiu in starea asta.
M-as calca singura in picioare in momentul asta.
O propozitie o contrazice pe alta,se impleteste cu ea intr-o discutie aprinsa,plina de scantei,plina de scrasnete si de argumente,de pumni si vanatai.
Fiecare incearca sa vada care are dreptate,fiecare incearca sa te convinga ca ea este cea adevarata.
Dar tu nu poti sa stai asa,nu poti sa ai iluzii in momente ca astea,nu poti sa crezi doua persoane,asa ca preferi sa intrebi o a treia.
Nu stii ce sa faci,esti un strain in propriul corp,in propria minte,ai impresia ca pe fiinta ta scrie mare,cu litere gotice "TINTA". Nu mai stii ce sa faci ca sa stergi acest cuvant,te-ai saturat sa fi tu "oaia neagra" asa ca alergi pe plaiurile mintii tale in incercarea de a te linisti,de a constientiza situatia.
Spuneti-mi ca e un vis,ca e doar un cosmar,altul decat cel pe care il am in fiecare noapte dormita.Spuneti-mi ca o sa ma ciupesc de brat si ca o sa ma trezesc,si atunci cand ma voi trezi totul va fi ca in visele mele.
Nu mai pot,nu mai pot sa stau asta,nu mai pot sa duc nimic,sunt ca in desenele alea animate,in care un personaj duce pe umeri o gramada de chestii : canapele,vaze,farfurii,scaune,mese si apoi vine altcineva si pune o pana peste toate lucrurile alea,si totul cade,strivind primul personaj.
M-am saturat.
Scoateti-ma de aici.

~Scarlet.

Ma simt ca un mort.Un cadavru umblator,ratacind pe culoarele mintii,ratacind pe culoarele vietii,asteptand ca cineva sa-l observe,sa-l intrebe ce cauta,sa-l ia de mana si sa-l indrume spre drumul corect.
Imi simt fiecare tesut dezintegrandu-se,fiecare celula strigand dupa ajutor,fiecare strat de piele cerand odihna,fiecare bataie a inimii cerand inca o molecula de oxigen.
Nu stiu daca sunt in viata sau sunt moarta,nu stiu ce se intampla cu mine,nu mai stiu ce sa gandesc,nu mai stiu ce sa spun,nu mai stiu cum sa gandesc,cum sa spun,ce sa fac si cum sa fac.
Sunt ca o umbra,ca o fantoma trecand prin pereti,as vrea sa pot sa dispar pur si simplu pentru cateva minute care in viata reala sa fie luni,si sa ma intorc,sa vad ce s-a intamplat.
Sa vad,mai am vreun loc in lumea asta? Mai exista cineva care sa ma tina minte?
S-a schimbat ceva? Lucrurile au ramas la fel?
Mereu exista ceva pentru care trebuie sa luptam.Nu exista o cale de mijloc,ori esti pe partea stanga a drumului,ori pe partea dreapta.
Nu trebuie sa stai mult pe ganduri,nu trebuie sa astepti sa vezi care parte te cheama,trebuie sa-ti urmezi instinctul,gandirea,inima si sa alegi singur.
Pentru ca daca tu nu faci ceva,nu o sa te roage cineva s-o faci.
Sau daca se intampla sa te roage cineva,dupa putin timp se satura.
Hai sa impartim tot.Un trup,un sentiment,un drum,o viata.
Ma sufoc.Nu pot sa respir.
Ma simt ca o straina in propriul meu corp.
Nu mai pot manca,nu mai pot dormi,nu mai pot face nimic.
Hai sa facem schimb de vieti,pentru o zi.
Eu in incaltarile tale,tu in ale mele.
Sa vedem,dupa,iti schimbi parerea despre mine?
Vreau sa citesc mintile oamenilor.
Vreau sa patrund in fiecare coltisor,in fiecare camaruta secreta,in fiecare cutie,sub fiecare pres,sa vad ce au in adancul lor,sa vad ce sentimente nutresc,sa pun lucrurile cap la cap si sa ii ajut sa faca deciziile cele mai bune,pe timp lung,pe timp scurt,nu conteaza,dar sa fie decizii bune,care sa nu ii mai faca tristi,ci fericiti.
Ce se intampla cu mine? Ma sting.Incetul cu incetul. Doare prea mult ca sa simt ceva.
Nu inteleg,totul a inceput lent si s-a stins intr-o secunda. Sau nu s-a stins,doar hiberneaza.
Se afla intr-o iarna lunga,friguroasa si intunecata.
Daca voi continua asa ma voi distruge incet incet. Acum pornesc,in aventura mea,in lupta cu mine insumi,cu fiecare fata a mea,cu fiecare gand,cu fiecare opinie.
Lupta cu fiecare lacrima,cu fiecare zambet si cu fiecare plan ce nu are o temelie solida.
Daca la sfarsit interiorul devine o ruina nu va fi vina mea.
Mereu ma gandesc la lucruri fara sens.Si greutatea acestor lucruri apasa si continua sa se lase pe umerii mei.Greutatea asta ma striveste,nu stiu daca mai pot s-o tin mult fara vreun motiv anume.
O sa ajung precum Atlas,si o sa pacalesc vreun muritor arogant sa-mi tina putin povara cat timp ma leg la sireturi,iar apoi o sa fug departe,in abisul infiorator de intunecat,cautand o raza de lumina,singura raza de lumina ce are tupeul si curajul sa se avante atat de departe,sa se lupte cu acest intuneric rece ce vrea sa ma invaluie,acest intuneric ce vrea sa ma devoreze,ce ma atrage intr-o capcana,cu dulcea lui liniste pe care nu o vreau si nici nu voi putea s-o am vreodata.
Ma zbat intre peretii inimii mele,ma holbez la sangele ce-mi curge prin vene cu atata ardoare,atata dorina de a trai,atata disperare.
Sunt absenta.Ma uit la la reflexia ochilor mei,si cafeaua limpede parca se uita inapoi.
Vreau sa ma fac mica de tot si sa sar in acel pahar,sa descopar o lume noua,o lume perfecta,lumea pe care mi-o imaginez eu.
Vreau sa fiu un pahar uitat pe o banca,un pahar plin de cafea amara,si cineva sa vina sa ma bea,sa bea toata perfectiunea lumii mele,sa ma bea pe mine si sa se imbete cu visele mele.
Vreau sa fiu gustul salvator din gura cuiva,gustul pe care mereu vrei sa-l simti din nou,gustul pe care te chinui sa-l pastrezi dar nu poti.
Vreau ca persoana aceea care ma va bea sa arda de dorinta de a face pe toata lumea fericita.
Vreau ca pasiunea persoanei sa fie ca o boala,de care nu se va putea vindeca decat atunci cand va descoperi cat de frumoasa e viata.
Vreau sa pot copia realitatea,sa o introduc intr-o mica sticluta si sa ii dau drumul pe un ocean necunoscut,fara sa stiu unde va ajunge si daca o va gasi cineva.
Vreau sa fur toata realitatea si sa o inlocuiesc cu vise.
Ma zbat sa inteleg de ce,ma zbat sa pricep cum,si ce trebuie sa fac.
Ma zbat sa nu dau drumul lacrimilor fierbinti in fata tuturor,pentru a nu fi intrebata lucruri pe care vreau sa le evit.
Ma zbat sa cant si sa joc pe o anumita partitura,fara sa-mi dau seama daca voi avea succes sau nu,deoarece acea partitura este prea complicata,prea realista si prea cruda pentru mintea mea aeriana si visatoare.
Ma zbat sa va fac sa intelegeti ce simt,si ma intreb in continuu daca reusesc.

~Scarlet.

Am obiceiul sa intreb o gramada de persoane ce fac.
Stau.
De ce stai?
Pentru ca n-am chef.
Nu stiu.
E scurta.Da,am realizat si eu ca viata e scurta.
Si noi o facem atat de complicata.Cand e asa usoara.
Suntem atat de prosti.Alergam dupa o gramada de lucruri,bani,putere,fericire,avutii,chestii materialiste. Si nu reusim sa prindem nimic.
Suntem atat de prosti.
De ce nu putem fi naivi?
De ce nu putem sa ne bucuram de tot?
De fiecare secunda,impreuna.
De un fluture care zboara,de un rau care curge,de un porc care guita,si de un miel care urla dupa alt miel pentru ca acela i-a luat mancarea.
De ce? E atata ura,atata suparare,atata tristete.
De ce nu ne putem minti singuri in prostie pana ajungem sa credem ca viata chiar e perfecta?
De ce trebuie sa ne ranim unii pe altii in prostie,de ce nu putem fi fericiti?
De ce nu putem? De ce trebuie sa discriminam,sa uram,sa lovim,sa injuram,sa furam,sa corupem,sa prostim si sa injosim lumea?
De ce nu putem fi din nou precum copiii care se joaca in prostie si rad cand vad un fluture zburand pe langa ei {da,asta fac eu},unde s-a dus toata imaginatia,de ce toata lumea apeleaza doar la chestii standard,de ce nimeni nu-si mai imagineaza o lume noua,de ce nimeni nu mai viseaza,de ce nimeni nu zambeste unui strain de pe strada?
De ce lumea apreciaza numai barfa,minciuna,coruptia,tupeul prostesc,si tampenia?
De ce nimeni nu mai apreciaza creativitatea,spontaneitatea,talentul,frumusetea adevarata,esteticul,cultul?
De ce incep eu sa ma gandesc la chestiile astea? De ce le scriu?
Cea mai importanta intrebare :
De ce astept un raspuns la intrebarile astea?
Nimeni nu ar stii sa-mi raspunda,poate sunt intrebari fara raspuns.
Poate daca m-as chinui as gasi un raspuns singura,dar prefer sa raman in lumea ma si sa continui sa ma mint singura zicand ca lumea e perfecta.
Pana cand viata imi da o alta nenorocita de palma aspra,plina de ura,de parca ar vrea sa ma impiedice sa ma mai mint,de parca ar vrea sa ma impiedice sa vreau sa fiu fericita,sa vreau sa fiu creativa si spontana.
Asa ca imi dau singura o palma,ma trezesc pentru moment si revin la cuvintele mele.
Asteptare.
Vise.
Iluzii.
Disperare.
Speranta
Asteptare.

Inauntru.
Cioc cioc.
Alb.
Camasa.
Disperare.Iluzii.Vise.
Cioc cioc.
Pahar.
Pahar plin cu cafea.
Pahar gol.
Pahare.
Alb.
Deja-vu.
Gol.
Nu stiu ce sa spun.Nu stiu cum sa caracterizez situatia asta.
Probabil scriind aceste lucruri inrautatesc situatia.
Nu stiu. Mintea mea e goala.Nu se intampla nimic.
Ba da. Tipete. Tipete asurzitoare,sfasietoare.
Tipete.Zgarieturi pe usa. Zgarieturi aspre,pline de nimic.
Tremur.Nu stiu daca e de la cafea sau de la ce se intampla.
Probabil amandoua. Cafea. Mai vreau una.
Cioc cioc.
Da,aud. Nu mai ciocanii. Cine esti?
Fara raspuns.
Cioc cioc.
Termina.Nu iti deschid. Spune-mi cine esti. Ce vrei?
Fara raspuns.
Ecoul ciocanitului rasuna in camera.
Desi e doar o camera mica,fara geamuri,fara becuri.
E alba. De unde vine lumina? De ce e lumina? De ce e camera goala?
Sau e plina..? Da.. e plina..e plina cu speranta,cu lucruri care asteapta sa ma agat de ele.
Cad.
Cadere libera.
Tipete.Nu sunt ale mele.
Cioc cioc.
CINE E?! CE VREI?!
Fara raspuns.
De ce nu raspunzi? Ai de gand sa ma lasi sa ma avant in acest labirint al infinitatii,ghicind cine esti,ce vrei,cu ce scop bati la usa mea?
Ce usa este aia? Unde duce? Pot sa o deschid sau e incuiata.
E rosie.E rosie ca sangele. De ce e rosie?De ce nu e alba,pentru a se acorda cu camera? De ce nu e neagra? Sau albastra ca oceanul infinit al viselor?
Cioc cioc.
Bine. Ma ridic. Imi tremura picioarele.
Imi tremura tot corpul.
Cad pe jos.Imi pun capul pe genunchi.
Imi tremura parul. Imi tremura gandurile.
Cad. Sunt intinsa.Incep sa respir repede.
Nu..nu iar..urasc sa fac asta cand sunt singura.
E o senzatie ciudata.Ma simt ca si cum as putea inhala tot aerul din lume.
Dar nu pot sa-l iau pe tot odata asa ca o fac repede,de mai multe ori.
Imi pun mainile pe fata.O lacrima coboara pe obrazul meu,ajunge pe podeaua alba si lasa o pata. Acum pata aia nu se mai acordeaza cu camera.E o pata uda,si albul prinde o usoara nuanta de gri.
Incet incep sa ma opresc.Am mai luat o parte din aerul lumii.
Ma simt ca o hoata,sunt multi oameni care ar fi meritat sa mai respire aerul acela,iar eu l-am furat.
Mi-e foame.Dar nu pot sa mananc.Mi-e sete,dar nu pot sa beau apa.Nu pot sa beau decat cafea.Mi-e somn,sunt obosita.Dar nu pot si nici nu vreau sa dorm.
Nu mai vreau cafea. Nu are zahar,nu imi place zaharul. E amara,asa imi place.
Cioc cioc.
Iar?Credeam ca ai plecat.Cine esti? De ce nu intri? De ce doar ciocani si nu raspunzi? Ce vrei sa faci?Ce vrei sa fac?
INTRA! Intra si trezeste-ma. Ce esti? Cine esti?
Tipete.Tipete sfasietoare.
Liniste
Ai plecat? De ce? De ce pleci si ma lasi aici? De ce ma lasi in mijlocul drumului,plina de curiozitate? Unde ai plecat? De ce ai plecat? Ce vroiai?
Ma ridic. Ma sprijin de perete. Tremur. Tremur ca un vlastar ce abia se inalta,batut de vant.
Ma indoi.Nu ma rup. Ma indrept spre usa.Invat sa merg,primul pas,al doilea,al treilea.
Cad,mi se inrosesc genunchii.Imi musc buza si ma ridic.Mai am putin si ajung la usa.
Ma sprijin de perete,merg cu indrazneala unui copil care stie ca nu merge bine,dar totusi incearca pentru ca vrea sa descopere lumea.
Pun mana pe usa. E rece ca un cadavru. Ce contrast. Rosie ca sangele fierband,si rece ca un cadavru. Ma uit amenintator la clanta. Se uita inapoi. O lovesc. Ma loveste,ma doare. Pun mana si trag de ea. E usoara ca un fulg. Deschid usa si vreau sa pasesc,dar intunericul ma izbeste. Dincolo de usa e un gol imens,negru,si mi-e frica sa pasesc. Vad umbre gri,care tipa.
Tipete sfasietoare. Voi ciocaneati?
In acel moment mi-am dat seama ce sunt.
Sunteti visele mele.Sunteti sperante,secrete,lacrimi varsate peste tot,adunate in pahare si cani,lacrimi pure,fericite si triste,nervoase si indecise.
Vroiati sa ajungeti la mine? Vroiati sa ma treziti? Sa-mi dau seama cat de jos sunt?
Sa-mi aduceti aminte? Bine. Asta veti avea atunci.
Sar.
Umbrele se indreapta spre mine,tipetele devin din ce in ce mai asurzitoare,deslusesc cateva intrebari,afirmatii. "DE CE?!" "Nu mai vreau!" "Cum?" "Ce fericita sunt!" "Vreau sa dispar." "Mi-e dor." "Te rog." "Da!" "Nu!".
Ma cuprind,ma adulmeca,ma invaluie,sunt in jurul meu,iar nu pot sa respir. Cad.
Cad. Cineva. Oricine. Aruncati-mi o sfoara. Prindeti-ma inainte sa -
Aterizez..
Pe spate. Urlu sfasietor,din cauza durerii si scuip sange,o data cu racnetele mele.
Nu pot sa ma misc. Respir,si in fata mea se formeaza aburi gri.
Ati intrat in mine? Treziti-ma.
Cioc cioc.
Din piept. Bine,suntem impreuna din nou.
Treziti-ma. Nu ma lasati.
Tine-ma in viata.
Spuneti-mi ceva ce mi-ar intrerupe caderea.
Aberez. Din cauza durerii. Tremur.
E o durere placuta.
Ajutor.
Prindeti-mi mana,scuturati-ma si faceti-ma sa vad realitatea.Cruda,fericita,cum o fi ea.
Desenati sageti pe peretii acestui labirint si scoteti-ma afara.
Ajuta-ma.
Astept.
Asteptare.
Aberatii.
Vise.
Asteptare.


~Scarlet.

Cand ascultati muzica,versurile au vreo insemnatate pentru voi? Un cuvant,un vers,o strofa,va aduc aminte de ceva?Spuneti-mi ca da,pentru ca nu vreau sa fiu singura care face acest lucru.
Nu vreau sa fiu singura care are cate o intamplare,cate un vis,cate un gand pentru fiecare melodie.
Nu vreau sa fiu singura care plange pe o anumita melodie pentru ca ii aminteste de cineva,sau de ceva.
Stii ca esti terminat atunci cand pana si o litera,o cifra,o umbra sau o forma iti amintesc de ceva.
Sunt singura care face asta? Sper ca nu,m-as simti prost. De fapt m-as simti cat de cat bine,pentru ca sunt singura persoana care face asa ceva,dar m-as simti prost pentru ca nu am cu cine sa vorbesc despre acest lucru pentru ca alte persoane nu ar sti cum este acea senzatie.
Cand au trecut anii? Cand a trecut un an,cand au trecut 5? Cand trece fiecare zi? Azi nu sunt eu,azi,pentru cate ore mai sunt,nu sunt eu. pentru inca o ora,doua,nu sunt eu.Sunt o fata..nu indiferenta,nici nu stiu ce e aia indiferenta. Dar sunt plictisita,sunt.. in cadere libera,astept sa ma agat de ceva pentru a face un salt si a reveni la aiurita din mine.
Ma si imaginez in cadere libera.
Ma imaginez pe marginea unui versant din Marele Canion.Si ma impinge un scorpion. Si cad.
Si cad,si cad,si cad.
Si mai cad.
Inca alunec prin aer.
Parca nu se mai termina.
Am mainile in fata mea,in forma de x.
Nu stiu de ce,nu am de ce sa ma feresc,sunt in cadere libera.
Ma uit dupa o craca,nu vad nimic.
Ma uit dupa o pasare,nu vad nimic.
Incet,cercul se strange,eu ma uit in gol,cad pe verticala.
Ma uit in gol.
Cad.
Inca ma uit.
Imi dau seama ca sunt constienta de ceea ce fac.
Imi scot repede mp3ul si castile din buzunar.
Da,si in cadere libera am chef de muzica.Mereu am mp3ul la mine.
Imi pun castile,il pornesc,ma duc in playlist-ul meu favorit si pun o melodie care mereu ma binedispune,care mereu ma trezeste la realitate si imi da un motiv sa continui.
Imi pun mainile la urechi.
Nu vreau sa mai aud vajaitul vantului,trecand prin tricoul meu,prin narile mele,mangaindu-ma aspru pe burta si pe spate.
Nu vreau sa ma mai zgarie pe coapse,pe calcaie si pe glezne.
M-am saturat!
STOP!
Si totul se opreste.
Raman suspendata in aer.Nu ma pot misca.Pot doar sa clipesc,si sa imi misc capul.
Ascult in continuare. Muzica nu se opreste,nu se opreste niciodata in mintea mea.
Stau si ma gandesc.Acolo,pret de cateva ore bune,care sunt doar cateva minute in viata reala.
Realizez ce vreau.Realizez cat de mult vreau acel lucru.Realizez ca pot,daca vreau.Realizez ca vreau.
Realizez ca eu sunt eu,ca nu stiu daca ma voi schimba.Realizez ca imi place sa fiu eu,imi place sa fiu aeriana,aiurita,optimista,naiva si.. spontana.Da,spontana.
Sunt eu. EU! Si nimeni altcineva nu o sa ma inlocuiasca.Nimeni.
Chiar daca trebuie sa cad,sa ma ridic si sa imi mentin perioada de respiro luptand inversunat atunci asta o sa fac.Nu-mi pasa cat de greu o sa fie.Nu ma dau batuta.Nu conteaza cat tine.Nu-mi pasa.Am tot timpul la dispozitie.Am rabdare,si mai creez o gramada mare de din aia pe parcurs.
START!
Si aterizez.Imi scot rotile,fac cateva ture de pista pentru siguranta,deschid usile si scot pasagerii.Va multumim ca ati zburat cu Liniile Maeridian.Va mai asteptam.Nu uitati de mostrele de bezele.Ies din cabina mentalitatii mele.Sunt pe podea. Nu a observat nimeni aventura mea.Viata si-a reluat cursul.A fost doar lupta mea,cu mine insumi. Cu Marele Canion al Nebuniei din mintea mea. Ma ridic.
Ma dor picioarele,ma simt zgariata.
Ma uit in jur,si vad ca totul e la fel cum l-am lasat.
Imi dau seama ca sunt eu,zambesc,imi adun ideile.Le scriu pe o lista si le lipesc pe picior.
Nah,am deja o lista lipita pe picior,nu mai vreau una.
O pun in buzunar.
Inca am mp3ul in urechi.Te iubesc mic mecanism de 5 cm. Ma tii in viata.Sunt dependenta de tine.
Ne trezim impreuna,adormim impreuna,dormim impreuna,mancam impreuna,din pacate nu facem dus impreuna deoarece castile mele nu sunt rezistente la apa,asa ca atunci cand fac dus sau baie folosesc telefonul. Iti multumesc pentru firele tale rezistente care ma aduc la realitate cand am nevoie.
O sa dau tot din mine.Stiu ce vreau,stiu ce pot.
Nu-mi pasa cat dureaza.
Uh,iar v-am impotmolit.Iar nu ati inteles nimic? Nu e nevoie.Pasiti in mintea mea,cadeti cu mine,realizati ce sunteti,in acelasi timp ca si mine.
Va veti simti mai bine.Va garantez.
Priviti in gol cat timp vreti,nu va opreste nimeni.
Macar 3 minute.Macar 8.Macar 9. Macar o sansa.

~Scarlet.

Cum ar fi sa fim altcineva,intr-o zi,la intamplare.Sa avem toate amintirile din fostul corp,sa avem aceeasi mentalitate,aceleasi placeri,aceleasi ciudatenii,aceleasi..pur si simplu acelasi tot,dar alt corp.
Cum ar fi sa ne intalnim cu fostul corp,cu fosta personalitate,pe care am luat-o cu noi,si sa observam ca au ramas numai lucruri rele.
Sa observam ca a ramas numai invidie,ura,prostie,egoism,exact opusul persoanei cat de cat buna la suflet care obisnuiam sa fim.Ce am gandi?Ce am face? Ne-am da o palma din senin si am pleca,lasandu-ne vechiul corp buimacit,nestiind cum sa reactioneze?
Ne-am imbratisa,i-am spune tot si l-am forta sa se schimbe? Cum am reactiona daca ar vorbi cu noi,daca ar incerca sa ne castige increderea si sa ne foloseasca? Ne-am da seama?
Ok,deci,sunt super ciudata.
>tranzitie rapida<
Ok deci,articolul real.
Nu stiu ce tocmai s-a intamplat.M-am uitat la ceva,am ascultat altceva,si am stat putin pe ganduri,mi-am dat seama de ce simt ceea ce simt.
Mi-am dat seama cat de fericita sunt exact in momentul asta,in care nu ma mai pot abtine si plang ca o retardata cu lacrimi de fericire.Imi aduc aminte de ziua pacalelilor,1 aprilie,cand am chiulit de la scoala ca sa merg in parc,sa ma intalnesc cu prietena mea cea mai buna,si alti oameni pe care ii aducea ea.
Si atunci cand m-am trezit nu am avut nici cea mai vaga idee cat de mult imi va schimba viata acea zi.
Auzisem niste chestii,nu credeam ca sunt adevarate pentru ca eu pur si simplu nu vad ce ar vedea cineva la mine.
Asa ca am zis 'fie ce-o fi',mi-am muscat buza si am plecat spre parc.
Imi aduc aminte zambetul ala de smecheras care m-a fascinat din prima secunda.
Imi aduc aminte cum as fi facut orice ca sa ma bagi in seama mai mult decat o faceai.
Imi aduc aminte cum ma uitam la tine cu coada ochiului fara ca tu sa-ti dai seama,si te vedeam uitandu-te la mine,si incercam sa intru in mintea ta sa aud ce gandesti,dar pur si simplu nu puteam.
Imi aduc aminte de lantul lui Cristi care a alunecat de zeci de ori pe spatele,pe gatul si pe burtile noastre,dupa lupte pentru "prada argintie".
Imi aduc aminte de ascunsul dupa copaci cand vroiam cu atata ardoare sa ma prinzi,dar in acelasi timp vroiam sa ma las greu ca tu sa alergi mult dupa mine,imi aduc aminte de rasul tau atunci cand eu incercam sa fiu ridicola pentru a te face sa razi.
Imi aduc aminte de sunetele pe care le scoteai cand te gadilam cu parul meu,si sunetele pe care le scoteai cand raceam lantul si ti-l puneam incet pe spate.
Imi aduc aminte ca a trebuit sa plec,si tu te rugai de mine sa mai stau 5 minute,si inca 5,si inca 5.
Imi aduc aminte de caldura buzelor tale pe gatul meu atunci cand m-ai sarutat pe gat pentru prima oara,in iarba,incercand sa ma faci sa-mi las garda jos pentru a ne avanta inca o data in aventura lantului ce avea sa ne lege mai mult decat fizic,cateva zile mai tarziu.
Imi aduc aminte de caldura obrajilor tai,acolo,la semafor,cand i-am sarutat de parca ar fi fost pentru ultima oara.
Nu stiu daca si tu ai fi vrut sa fie la fel,dar eu as fi vrut sa opresc timpul in acea secunda,sa simt caldura aceea pentru inca 5 minute.Si inca 5,si inca 5,pana in ziua urmatoare.
Am ajuns acasa,m-am asezat pe pat si m-am gandit la ce avea sa urmeze.
Dar nu m-as fi gandit la faptul ca as fi putut sa fiu atat de fericita,la faptul ca as fi putut sa fiu atat de norocoasa.
Nici nu stiu cum sa exprim ceea ce simt acum.Am innebunit mai mult. De ce? De fericire. Iti suna familiar?
Nici nu stiu ce zic,sincer,doar aberez incercand sa gasesc cuvintele potrivite,cuvinte demne sa fie scrie aici,cuvinte onorate sa fie aici,sa incerce sa va faca sa intelegeti ce simt.
Daca as putea,v-as imbratisa pe toti.
Dar nu pot.Nu am bratele atat de lungi.Heh. Dar pot sa va iau la rand.
Planificasem chestia asta,vroiam sa adun cateva persoane si sa mergem intr-un loc populat,sa facem o pancarta pe care sa scriem "IMBRATISARI GRATUITE",si sa imbratisam fiecare persoana care ne cere asta,sau care credem noi ca pare abatuta si are nevoie.Si cine stie,poate cativa ni s-ar alatura. Am putea sa mergem prin tot orasul si sa imbratisam lumea. Ar putea iesi ceva frumos <3.
Uh,uite la ce ma gandesc eu,chiar nu stiu ce e cu mine.
Sunt foarte fericita.Nu am mai fost in viata mea atat de fericita.
Sper ca articolul asta sa va faca si pe voi sa zambiti,de fericire,sa radeti de cat de aiurita,aeriana pot eu sa fiu.
Si sunt mandra de asta.Nu mi-ar ajunge o pagina de pe Blogspot pentru a-mi exprima sentimentele.
Ma limitez la jumatate,stiu ca e mult de citit,si majoritatea chestiilor scrise aici sunt fara sens,iertati-mi incoerenta,sunt intr-o stare de ebrietate,m-am imbatat cu fericire.
M-am imbatat cu vise,m-am imbatat cu respiratia ta,cu buzele tale,cu bratele tale,cu ochii tai,cu tine.
Si vreau sa raman asa,beata,nu vreau sa ma trezesc,mai vreau o doza,nu-mi pasa cat trebuie sa platesc,nu-mi pasa cat de mare e,vreau tot.
Vreau pe acoperisul blocului,la rasarit,vreau sa dansez pana nu-mi mai simt picioarele,vreau sa iau soarele de mana si sa dansam vals,vreau sa iau luna de mana si sa dansam tango.
..Vreau sa nu mai scriu atat de multe prostii pe blog.Voua chiar va place ce scriu eu aici?
Uh,da,stiu de ce cititi.Radeti de mine. Hah,ce bine,macar va fac sa radeti.
Vreau sa fiu asa pentru totdeauna,mereu,fiecare secunda,fiecare tunet,fiecare fulger,fiecare frunza cazuta din copac,fiecare raza pe obrazul cuiva,fiecare picatura de ploaie pe o frunza,fiecare paianjan care tese o noua panza,desi am o fobie fata de aceste creaturi cu atatea picioare,fiecare nor ce calatoreste spre alta granita,fiecare zambet. Vreau sa le simt pe toate,chiar daca nu le vad,chiar daca nu sunt constienta de ele.
Iar nu ati inteles nimic nici din postul asta,iar aberez.
Si acum o sa ma opresc,sperand ca v-am facut putin mai fericiti,sperand ca v-am donat un nanogram din nebunia mea,din optimismul meu,din fericirea mea fara sfarsit,cate o moneda norocoasa pentru fiecare,cate o imbratisare sufocatoare {exista cuvantul?hehe},stransa si reala,care o sa va faca sa zambiti.
E mult de citit,stiu,scuze,dar nu stiu ce e cu mine.
Ne vedem data viitoare,ne citim,ne auzim,ce vreti voi.
Sute si mii de imbratisari. <3

~Scarlet.

Imi place sa ma mint singura.
Imi place sa ma contrazic singura.
Imi place sa ma ranesc prin deciziile pe care le iau,daca acestea ma vor face fericita pe moment.
Imi place sa ma fac de ras daca trebuie sa aduc zambetul pe fata persoanelor iubite.
Imi place sa..Uh,ce naiba fac?Nu din nou,nu din nou.
Stiti cum sunt eu? Nu,normal ca nu stiti,sunt doar o persoana cat de cat anonima,de pe un blog pe care il cititi,sau nu il cititi pentru ca il considerati plictisitor.
Deci,sa facem o mica descriere.
Sunt o persoana care ar face orice pentru persoanele pe care le iubeste,ar muri pentru ele,fara sa se gandeasca macar o fractiune de secunda.
As impinge un prieten care urmeaza sa fie calcat de masina,si as fi eu calcata,nu mi-ar pasa,pentru ca as stii ca l-am salvat.Pentru ca stiu ca acea persoana ma va tine mine poate nu pentru ca eram eu mai aiurita,ci pentru ca i-am salvat viata. Stiu ca ii va parea rau,probabil va plange ca m-a pierdut,dar stiu ca va fi fericita cand isi va da seama ca inca e in viata.
Sunt o persoana careia ii place sa se minta singura,desi nu imi place minciuna.Va explic eu acum,cum functioneaza chestia asta.
Imi place sa cred ca totul e perfect,imi place sa fiu extravaganta prin ceea ce fac,sa fiu originala,imi place sa cred ca traiesc intr-o viata perfecta in care toata lumea e fericita. Imi place,iubesc chestia asta,ma face fericita.
Dar urasc partea de dupa,in care stau,si ma gandesc,si imi dau seama ca viata nu e perfecta,ca eu sunt o insecta mica si neinsemnata,ca nu pot schimba lumea,si incep chiar sa ma intreb daca imi fac prietenii cu adevarat fericiti sau ei se prefac doar.
Dar eu stiu ca nu se prefac.Stiu ca oricat de suparati ar fi,prostia mea,si clovnicismul {exista cuvantul asta sau tocmai am inventat unul din nou?} meu,ii face fericiti.Putin,putin mai mult,un gram,doua,patru pisici si o portocala electrocutata,nu stiu cat,dar stiu ca eu,eu pot sa ii fac fericiti.
Si habar nu ai,tu,ala care citesti,cat de fericita pot sa fiu cand vad un zambet pe fata lor,din cauza mea.
Si habar nu ai,tu,ala care citesti,cat ma doare inauntru sa-i vad tristi.Ma distruge,ma omoara,e ca un ciocan care incearca sa sparga un perete,pe randuri,de sus pana jos.Incet si cu calm.Stiu ca toata lumea are probleme,stam toti la coada pentru inca o sansa la masina timpului,pentru a ne putea repara greselile.
M-am saturat doar sa supravietuiesc,vreau sa traiesc,simt ca incep sa fac asta,incetul cu incetul.
Daca vei citi vreodata ce scriu aici,poate vei intelege putin din ce simt eu,poate iti vei da seama ca sunt mult mai incapatanata decat ai zis ca sunt,poate iti vei da seama ca oricat mi-ai spune tu sa nu incerc sa ajut,eu voi incerca de doua ori mai mult,iti voi oferi o viata noua,chiar daca trebuie sa o construiesc eu,caramida cu caramida.
Vei uita tot ce ai facut pana acum,vom invata totul impreuna,eu nu o sa renunt sa incerc,nu imi pasa daca nu o sa-mi iasa din prima,o sa incerc din nou,si iar si iar si iar si iar si iar.
Oh,si sa nu uit,dupa aia o sa incerc din nou.
De ce?Tu stii de ce. Ti-am spus pe malul lacului{ca cica nu e ghiol},de 1 mai,la o luna dupa ce ne-am cunoscut.
Si cand am spus-o,mi s-a parut ca eram doar noi doi acolo,ca oamenii erau pe loc,ca intr-un flashmob.
Am spus-o,cu capul pe umarul tau,totul s-a oprit.Am asteptat,mi-am inghitit lacrimile,desi erau de fericire.Simteam ca as fi putut sa te iau de mana si sa pasim amandoi pe lac,fara sa cadem si fara sa ne scufundam.
Am spus-o,mi-am muscat buza tare,mai aveam putin si imi faceam rana.
Am spus-o,si mi-am facut curaj sa-mi ridic privirea si sa ma uit in ochii tai.
Am vazut ceva ce nu pot explica,am vazut ceva ce m-a facut fericita,desi urasc sintagma "am vazut ceva in ochii tai",pentru ca in ochi nu poti sa vezi decat culori si umbre,si reflexii,dar ma rog.
Si atunci,totul si-a reluat cursul,si eu am apucat viata mea de mana din nou,viata mea optimista,viata mea care e aproape perfecta.
Uh,cateva dintre persoanele care ma stiu mai dura in viata reala ar zice ceva de genul :
Tu?Tu ai scris melancolismele si romanticismele alea pe blog?Ce ai?Te-ai tampit mai rau?
Postul asta pare ca nu are niciun sens,dar,din nou,eu nu am niciun sens,imi place sa fiu copilaroasa.
Azi am avut o experienta tarotica {cuvantul asta nu exista,inseamna "S. nu crede in cititul in carti de tarot,dar l-a pus pe iubitul ei sa-i arate cum e,si sa-i explice,pentru ca vroia sa vada daca e bun de ceva ~ OMG CE DEFINITIE LUNGA!}, si si-a dat seama ca eu chiar sunt copilaroasa.
Si poate uneori imatura.Si imi place sa ma mint singura.Am mai zis asta.
SI CE?! Si ce daca sunt copilaroasa? La prima vedere cineva ar putea sa spuna ca eu nu am nimic in cap,dar daca imi pun mintea la contributie pot sa gandesc ca un adult.Cred,asa cred.Sau,asa mi-au spus anumite persoane.
Am scris mult.Poate prea mult.Sper ca ati inteles ceva.Si tu,si el,si ea,si tu,si tipul din randul din spate,si tipa cu tricou rosu si pantaloni negri.
Uh,ma simt ca intr-o sala mare de..nu stiu,de ceva.Nu stiu daca as fi avut tupeul - ce naiba,NORMAL ca as fi avut tupeul sa spun toate lucrurile astea intr-o sala.
Pentru ca eu cred in ele.Si mereu o voi face.
Sunt fericita,zambesc cu adevarat,plang daca vreau,mai mult de fericire decat de tristete,continui sa fac ce am facut pana acum,continui sa fiu eu,aia fara tact,fara diplomatie,aia sincera,eu,roscata aiurita si clovnicita {inca un cuvant nou}.
O imbratisare mare,oricui are nevoie.
Multumesc ca ati citit.
Stiti ca va iubesc,si tu o stii cel mai bine.

~Scarlet.

Nu v-ati saturat de persoanele care au doar argumente de gradinita?
Daca ai de gand sa porti o discutie sau o cearta sau cum vrei tu sa o numesti,invata sa construiesti niste propozitii,sau premise,solide,adevarate,mai de varsta ta.
Ca doar de aia faci logica,ca sa stii cum sa porti o discutie cu cineva.
Nu sunt eu buna la logica,dar macar eu am ceva in cap,si stiu cum sa-i demonstrez unei persoane ca nu are dreptate,chit ca am 7 si 8 la logica.
Pana la urma ajung la concluzia ca nu mai exista oameni culti care gandesc.
Pana la urma ajung la concluzia ca majoritatea tineretului nu are nimic in cap inafara de sex,haine,machiaj,cum sa stai cat mai putin la scoala,si cum sa atragi cat mai multa atentie.
Si probabil ca nu le pasa deloc daca este negativa sau pozitiva.
Incercati sa mai cititi si voi o carte,si nu,nu ma refer la a citi seria cartii de credit a iubitului/iubitei,si nici a tatalui,si nici o carte de joc.
Ma refer la o carte scrisa de un autor,de o persoana care a avut tupeul,imaginatia si timpul sa-si astearna cuvintele pe o foaie,si sa spere ca va avea succes.{nu succesuri.}
Invatati sa fiti mai isteti,sa prindeti lucrurile bune din jur,lucrurile care sunt intr-adevar apreciate,nu ce vezi pe la televizor,pe la "Un show pacatos" sau "OTV" {a se citi ZeroTV.}
Sper sa prindeti ceva din chestiile astea,si sa invetati sa le aplicati.
Poate ne mai avantam in discutii infinite.

O alta chestie despre care vreau sa vorbesc,ar fi problema cititului.


Nu inteleg de ce nu citeste nimeni.
I mean,nu e la moda,sau ce?
Poti sa citesti acasa,cand nu te vede nimeni,cand stai pe WC,inainte sa te culci,sau in loc sa-ti faci sprancenele cu creion.
Daca ai nimeri o carte interesanta,ti-ar place foarte mult,si ai citi in continuare alte carti,ca sa mai descoperi o alta carte la fel ca prima carte care ti-a placut.
Ca sa nu mai spun ca din carti inveti lucruri care nici nu stii cand ti-ar fi de folos.
Din carti inveti si sa faci misto,asa ca ai putea sa citesti doar ca sa inveti chestia asta.
Dar se pare ca majoritatea persoanelor ar prefera sa se duca in club,sau sa faca orice altceva inafara cititului,ca si cum cititul ar fi o pedeapsa.
Invatati sa nu mai fiti atat de dramatici,invatati sa va comportati pe masura varstei cand trebuie.
Va sugerez sa dati o tura prin biblioteca sa vedeti poate va atrage vreun titlu.

~Scarlet.<3

Am facut un sondaj,folosindu-ma de persoanele din lista mea YM,si am ramas putin surprinsa.
Bine,poate nici ideea mea nu e prea normala,dar este un lucru pe care eu l-as face cu ochii inchisi.
Am intrebat 40 de persoane daca ar lua un numar de telefon la intamplare,fie fix,fie mobil,nu conteaza reteaua,format la intamplare,sau din cartea de telefon,de pe un afis,de pe un perete,auzit in autobuz,chiar nu conta.
Conteaza doar sa nu stii numarul si nici persoana.
Am intrebat daca dupa ce ar avea numarul,ar suna,ar astepta ca acea persoana sa raspunda si daca dupa ce ar raspunda,daca ar vorbi despre problemele lor.
Cu un strain.
Da,un strain total,un om pe care il auzi pentru prima oara,un om care poate sa fie urat,frumos,scund,inalt,psihopat,handicapat,retardat,autist.
Un strain.
Am ramas surprinsa cand 38 dintre aceste persoane au raspuns ca nu ar face asa ceva niciodata.
De ce? "Pentru ca nu am incredere in straini."
"De ce sa-i spun unei persoane pe care nu o cunosc problemele mele?"
De ce sa i le spui? Poate pentru ca nu ai nimic de pierdut.
Poate pentru a afla si opinia unei persoane care nu cunoaste persoanele implicate in problemele tale,sau nu te cunoaste pe tine,opinia unei persoane care este total straina de tine, si care ti-ar spune cuvant cu cuvant cum ar proceda ea.
Si poate,sfaturile si opiniile acelei persoane sunt exact lucrurile pe care le cautai.
Poate sfaturile acelei persoane sunt o pata alba pe o foaie neagra,sau poate ca nu te vor ajuta deloc,dar nu ai cum sa stii daca nu incerci,nu?
Si,oricum,dupa ce ai sunat o persoana,o mai poti suna din nou,daca iti place cum gandeste,sau poti incerca sa suni la un alt numar oarecare.
Poate pana la urma,dupa ce vorbesti de cateva ori cu acea persoana,poate chiar ajungeti sa va cunoasteti,poate sunteti de acord sa va intalniti,si poate va faceti un nou prieten,sau cine stie,poate se dezvolta o relatie mai serioasa.
Si cum v-ati intalnit? Prin telefon.
Eu am de gand sa fac acest lucru.
Poate nu ma voi intalni cu aceste persoane,poate nu voi gasi o persoana care sa ma ajute,dar macar stiu ca am incercat,stiu ca m-am simtit mai bine dezvaluindu-mi problemele cuiva,care,nu ma cunoaste.
Cuiva care daca se intalneste cu mine pe strada,accidental,nu va stii ca eu l-am sunat pe data de 28 ianuarie.
Va las sa va ganditi,ati suna?
Daca cineva v-ar suna,si ar incepe sa va vorbeasca,i-ati inchide,sau ati continua sa vorbiti?
Nu se stie niciodata,daca dau peste voi?

~Scarlet. <3

Nu sunt genul care sa tina in ea cand vede ceva, nu sunt genul care sa linguseasca si sa spuna "oh ce bine iti sta,cat de slaba te face,iti pune in evidenta ochii" si alte porcarii standard pe care le spui cand vrei sa dai bine pe langa cineva.
Nu sunt eu geniul in moda,nu sunt fata care nu rateaza o revista de moda,nu sunt fata contemporana cu "ultimele racnete" ale modei,dar sunt o fata cu bun gust,sunt o fata care are cat de cat ceva in cap,care are bun simt,care stie cum sa asorteze cateva piese vestimentare.
Sunt o fata care prin sinceritatea ei,a inceput sa fie intrebata de diferite persoane "cum arat tunsa asa?" sau, "mi-ar sta bine asa?dar cu bluza asta?" sau "tricoul asta imi vine bine,ma face grasa,ma slabeste?"
De ce sunt intrebata tocmai eu,si nu un stilist?
Pentru ca eu nu cer bani,si eu sunt de 10 de ori mai sincera decat un stilist,care poate ca o sa-ti dea sfaturi doar ca sa-ti ia banii.

Ma rog,ce poti sa faci? Fiecare se crede ce vrea,multi se cred ce nu sunt,multe sunt 'attention-seeking-whores',multi sunt 'bossi-de-bossi',desi nu stiu nici cu cine se invecineaza Egiptul la Nord.{Marea Mediterana}
Prefer sa fiu eu,aia sincera,fara tact si diplomatie,aia care iti zice verde in fata ce crede despre tine,de bine sau de rau.

Nu stiu daca eu am o viziune normala asupra acestor lucruri,eu spun ca da.
Anyway,stiti ce se spune.. uita-te in oglinda din perspectiva altei persoane inainte sa iesi din casa.Bine,nu se zice asta,tocmai am inventat chestia asta.

Asta e tot momentan,multumesc ca ati asistat la plangerea mea.
~Scarlet. <3