Intimitate calcata.

Am inceput sa alerg din nou,de data asta am dat de un tunel.Sunt un explorator,o insecta in aceasta uriasa lume a mintii,a inimii mele.Nu stiu niciodata ce ma asteapta si urasc chestia asta.
Vreau sa trec de partea cealalta,dar tot ce vad e o usa. O usa tot rosie,un rosu sangeriu,care parca fierbe.
Mi-e si frica sa pun mana pe clanta,sa nu se lipeasca de maner.
Ma apropii incet,cu pasi mici,cu sfiala pun mana pe clanta,si apas.Deschid incet,ma uit inauntru..intuneric..
Minunat,cea mai mare fobie a mea,intunericul.
Iar singura cale de a vedea ce e la capatul tunelului este sa trec prin el..Ce-a-nceput acum?
Inauntru e foarte cald,nu stiu cum voi reusi sa-l strabat.
Iar imi musc buza si intru.Usa se tranteste in spatele meu.
Nu vad nimic,nici nu mai stiu cu ce sunt imbracata.
Fac un pas si calc in..nisip? De ce e nisip in tunel? De ce nu e pavat? Macar daca se intampla sa ma impiedic de ceva si sa cad nu o sa cad pe tare.
Inima : "Nu,dar o sa ai nisip in gura,par si ochi,desteapto,daca o sa cazi."
Spune chestia din interiorul meu.
Eu: "Si ce? Macar e mai bine decat o vanataie undeva,sau un gat rupt."
Inima : "Da,dar nisipul in ochi ustura."
Eu : "E atat de intuneric aici incat nisipul nu o sa-mi vada ochiul si nu o sa stie unde sa intre,asa ca taci."
Inima : "Atunci o sa ai nisip in pantaloni!"
Eu: "Am macar pantaloni pe mine?"
Imi pun mainile pe picioare si simt ca am niste pantaloni scurti. Bine macar ca am pantaloni.
Eu: "Si bluza? Oh,am un maieu. Care vine pana mai sus de buric."
Parca merg la plaja.Imi mai trebuie apa.
As vrea sa fie lumina,sa vad cat am de mers,si ce ma asteapta.
Fac un pas,doi,trei.Merg putin. Merg pe mijloc,ma rog,nici nu stiu daca are mijloc,stiu ca incerc sa pastrez o linie imaginara,dreapta,din moment ce nu pot sa vad mi-e frica sa ma apropii de margini,daca exista asa ceva.
Mai fac un pas,ma impiedic de ceva si cad.
Eu : "..Exact cum ai zis,am nisip in par."
Inima : Alta data sa nu ma mai contrazici."
Eu : "Mda,mereu te-am ascultat,m-am gasit acum sa nu te mai ascult.
Mereu te-am ascultat si am avut de castigat..dar si de pierdut,dupa acel castig.."
Inima : Da,dar macar ai facut ce am vrut amandoua,ceea ce trebuia sa faci,nu vreo prostie ce o gandea mintea ta."
Mintea : Hei,nu va luati de mine,am crezut ca asa e cel mai bine."
Eu : Bine,lasa-ne acum.
Incep sa plang fara sens.Lacrimile imi traverseaza obrajii si cad pe nisip si devin fosforescente.
Dar un fosforescent rosu,nu verde.
Inima : "Iar plangi ma?Nu te-ai saturat? Vrei sa mai arunc cu globule albe in neuronii tai sa-i trezesc la realitate?"
Eu : "Lasa-ma..Ma bantuie amintirile,si de fiecare data cand imi aduc aminte imi vine sa ma ghemuiesc intr-un loc si sa raman acolo,sa hibernez,sa alunec intr-o dimensiune paralela unde lucrurile ar fi continuat asa cum erau atunci.
Si acum ma refer la toate amintirile mele fericite..
Iti dai seama cate gauri negre ar avea lumea asta? "
Si la ce bun,daca ne impiedicam de o lacrima si cadem.
Probabil drumul asta duce in trecut,din moment ce ma simt mai..ciudat cu fiecare pas.
Inima : "Hei,trezeste-ti putin mintea."
Eu : " Ce? "
Mintea : "Da? ce e?"
Inima : "Tu auzi asta?"
Mintea : "Ce sa aud?"
Inima : "Tipetele astea,si pasii aia plini de ura."
Eu : "Despre ce toti aberati acolo?"
Inima : "Taci.Asculta."
Si deodata vad eu ce auzeau ele.
O multime de ochi rosii privind cu ura,cu fericire,cu tristete,la mine.
Dau sa ma ridic dar parca picioarele mele sunt ingropate in nisip.
Eu : "Ce fac?Cum ma ridic?"
Inima : "Hai odata!Ridica-te! Fugi!! "
Mintea : "Unde sa fuga?Chiar nu gandesti?Tu vezi ceva aici?Ca ea nu vede."
Eu : "Chiar,unde sa fug?De ce sa fug?Alea sunt amintirile mele,desteapto,de ce sa fug de ele?"
Inima : "Bine,atuci lasa-le sa vina,sa vedem ce se intampla."
Eu: "..Mai bine nu,am toate amintirile de care am nevoie aici,in mine.Hai,SUS!"
Imi infig degetele printre firele de nisip si ma ridic,parca eliberandu-ma de o greutate imensa.
Si incep sa fug,vad un punct rosu in zare,cred ca e tot o usa.
Mintea : "Hai,mai repede!Nu mai ai mult!"
Eu : "Bine,incerc,nu ma mai incurca,minte care incerci sa fi logica."
Mai am un pas. Sau doi.
Sar spre usa,apas pe clanta cu toata puterea,ies afara si trantesc usa.
Ma sprijin de ea cu spatele.Simt cum..
Inima : "Oh,minunat,pot sa treaca prin usa."
Incerc sa ma dau de acolo dar sunt conectate la spatele meu.
Ma uit imprejur,si vad o carare de pamant.Macar nu mai e nisip.
Iar acum? Va urma.Nu stim ce.Hai.
Mintea : "Venim."
Inima : "Normal ca venim,termina cu logica ta de balta."

~Scarlet.