Partitura mintii.

Ma simt ca un mort.Un cadavru umblator,ratacind pe culoarele mintii,ratacind pe culoarele vietii,asteptand ca cineva sa-l observe,sa-l intrebe ce cauta,sa-l ia de mana si sa-l indrume spre drumul corect.
Imi simt fiecare tesut dezintegrandu-se,fiecare celula strigand dupa ajutor,fiecare strat de piele cerand odihna,fiecare bataie a inimii cerand inca o molecula de oxigen.
Nu stiu daca sunt in viata sau sunt moarta,nu stiu ce se intampla cu mine,nu mai stiu ce sa gandesc,nu mai stiu ce sa spun,nu mai stiu cum sa gandesc,cum sa spun,ce sa fac si cum sa fac.
Sunt ca o umbra,ca o fantoma trecand prin pereti,as vrea sa pot sa dispar pur si simplu pentru cateva minute care in viata reala sa fie luni,si sa ma intorc,sa vad ce s-a intamplat.
Sa vad,mai am vreun loc in lumea asta? Mai exista cineva care sa ma tina minte?
S-a schimbat ceva? Lucrurile au ramas la fel?
Mereu exista ceva pentru care trebuie sa luptam.Nu exista o cale de mijloc,ori esti pe partea stanga a drumului,ori pe partea dreapta.
Nu trebuie sa stai mult pe ganduri,nu trebuie sa astepti sa vezi care parte te cheama,trebuie sa-ti urmezi instinctul,gandirea,inima si sa alegi singur.
Pentru ca daca tu nu faci ceva,nu o sa te roage cineva s-o faci.
Sau daca se intampla sa te roage cineva,dupa putin timp se satura.
Hai sa impartim tot.Un trup,un sentiment,un drum,o viata.
Ma sufoc.Nu pot sa respir.
Ma simt ca o straina in propriul meu corp.
Nu mai pot manca,nu mai pot dormi,nu mai pot face nimic.
Hai sa facem schimb de vieti,pentru o zi.
Eu in incaltarile tale,tu in ale mele.
Sa vedem,dupa,iti schimbi parerea despre mine?
Vreau sa citesc mintile oamenilor.
Vreau sa patrund in fiecare coltisor,in fiecare camaruta secreta,in fiecare cutie,sub fiecare pres,sa vad ce au in adancul lor,sa vad ce sentimente nutresc,sa pun lucrurile cap la cap si sa ii ajut sa faca deciziile cele mai bune,pe timp lung,pe timp scurt,nu conteaza,dar sa fie decizii bune,care sa nu ii mai faca tristi,ci fericiti.
Ce se intampla cu mine? Ma sting.Incetul cu incetul. Doare prea mult ca sa simt ceva.
Nu inteleg,totul a inceput lent si s-a stins intr-o secunda. Sau nu s-a stins,doar hiberneaza.
Se afla intr-o iarna lunga,friguroasa si intunecata.
Daca voi continua asa ma voi distruge incet incet. Acum pornesc,in aventura mea,in lupta cu mine insumi,cu fiecare fata a mea,cu fiecare gand,cu fiecare opinie.
Lupta cu fiecare lacrima,cu fiecare zambet si cu fiecare plan ce nu are o temelie solida.
Daca la sfarsit interiorul devine o ruina nu va fi vina mea.
Mereu ma gandesc la lucruri fara sens.Si greutatea acestor lucruri apasa si continua sa se lase pe umerii mei.Greutatea asta ma striveste,nu stiu daca mai pot s-o tin mult fara vreun motiv anume.
O sa ajung precum Atlas,si o sa pacalesc vreun muritor arogant sa-mi tina putin povara cat timp ma leg la sireturi,iar apoi o sa fug departe,in abisul infiorator de intunecat,cautand o raza de lumina,singura raza de lumina ce are tupeul si curajul sa se avante atat de departe,sa se lupte cu acest intuneric rece ce vrea sa ma invaluie,acest intuneric ce vrea sa ma devoreze,ce ma atrage intr-o capcana,cu dulcea lui liniste pe care nu o vreau si nici nu voi putea s-o am vreodata.
Ma zbat intre peretii inimii mele,ma holbez la sangele ce-mi curge prin vene cu atata ardoare,atata dorina de a trai,atata disperare.
Sunt absenta.Ma uit la la reflexia ochilor mei,si cafeaua limpede parca se uita inapoi.
Vreau sa ma fac mica de tot si sa sar in acel pahar,sa descopar o lume noua,o lume perfecta,lumea pe care mi-o imaginez eu.
Vreau sa fiu un pahar uitat pe o banca,un pahar plin de cafea amara,si cineva sa vina sa ma bea,sa bea toata perfectiunea lumii mele,sa ma bea pe mine si sa se imbete cu visele mele.
Vreau sa fiu gustul salvator din gura cuiva,gustul pe care mereu vrei sa-l simti din nou,gustul pe care te chinui sa-l pastrezi dar nu poti.
Vreau ca persoana aceea care ma va bea sa arda de dorinta de a face pe toata lumea fericita.
Vreau ca pasiunea persoanei sa fie ca o boala,de care nu se va putea vindeca decat atunci cand va descoperi cat de frumoasa e viata.
Vreau sa pot copia realitatea,sa o introduc intr-o mica sticluta si sa ii dau drumul pe un ocean necunoscut,fara sa stiu unde va ajunge si daca o va gasi cineva.
Vreau sa fur toata realitatea si sa o inlocuiesc cu vise.
Ma zbat sa inteleg de ce,ma zbat sa pricep cum,si ce trebuie sa fac.
Ma zbat sa nu dau drumul lacrimilor fierbinti in fata tuturor,pentru a nu fi intrebata lucruri pe care vreau sa le evit.
Ma zbat sa cant si sa joc pe o anumita partitura,fara sa-mi dau seama daca voi avea succes sau nu,deoarece acea partitura este prea complicata,prea realista si prea cruda pentru mintea mea aeriana si visatoare.
Ma zbat sa va fac sa intelegeti ce simt,si ma intreb in continuu daca reusesc.

~Scarlet.