Apasare.

Toata lumea se misca la fel,in acelasi timp,in acelasi ritm,prin acelasi aer,cu aceleasi vechi griji,probleme.Fiecare apasa pamantul,cu greutatea lor,cu problemele si grjile,calcand pe acelasi pamant,cu fiecare pas.
Si in mijlocul pamantului este o persoana care le suporta pe toate,de milioane de ani,si apasand pamantul,cercul in care este aceasta persoana se strange,si o distruge,incet incet.
Amintirile cheama,invaluie,musca,isi infig coltii si nu ma lasa.
Nici nu vreau sa ma lase,stati cu mine,sunteti tot ce mai am.
Peste tot exista cate ceva care imi aminteste.
TREZESTE-TE! Tipa cineva.
MAI E! MULT! INCA NU S-A TERMINAT! Aud pe altcineva.
Da,o sa suport,daca la sfarsit ma trezesc si o sa am tot,mai suport.
Pune-mi in spate tot ce ai,fa-ma sa nu mai simt nimic,nu vreau sa mai vad cum te incrunti,da-mi toate grijile tale,da vina pe mine,descarca-ti nervii si fi linistit.
Ce ai?De ce ai nevoie? Te pot ajuta. Iti pot da tot ce e mai bun,la schimb pentru tot ce e mai rau din tezaurul tau.
Durerea asta de cap imi captureaza toate simturile si ma face un zombie beat,disperat dupa necazuri,voluntar la toate prostiile si tampeniile.
Nicio pastila nu ma mai poate aduce la realitate,fug de toate cuvintele de alinare,m-am saturat de oamenii care incearca sa te compatimeasca.Ce cuvant ciudat "compatimire". Suna atat de ciudat,prima oara am crezut ca se scrie diferit.
Prinde aceste cuvinte,aceste soapte arzatoare si pline de sentimente intr-o cutie,pastreaza-le,adora-le,da-le foc si ingroapa-le de vii,fierbe-le in acid sulfuric si da-le la hienele infometate ce abea asteapta sa se infrupte din cuvinte optimiste.
Inca o victima cade,in urzeala asta nefasta care e opera ta,nu stiu a cui,dau vina pe un personaj imaginar pentru ca de fapt nu e vina nimanui,si daca e vina mea,nu vreau sa o accept pentru ca sunt incapatanata.
Stau pe marginea unei cladiri,mai am putin si cad.Sunt pe margine,dar as putea sa ma insel.
Am gasit un umar,un motiv. M-am uitat inca o data si am sarit.
Daca peretii ar vorbi m-as ruga sa-mi spuna ce sa fac.
Genunchii mi se inmoaie,imi tremura mainile,tine-ma strans.
Daca nu ai avut intentia sa pleci,atunci trebuia sa ramai.
Am cazut printre nori,tipand,intinzand mana dupa speranta.Trage de un fir,lasa-ma sa respir.Cuvintele tale ma alina,nu imi place linistea. Ghideaza-ma pe drum,inainte sa ma pierd din nou.Fi busola mea,pana se termina infinitul.
E cineva cu o pusca la capat,care imi spune ca trebuie sa am grija.Cred ca ar trebui sa ne oprim si sa auzim.Nimeni nu are dreptate cand toti gresesc. Daca spun ce gandesc,toti vor fi impotriva.
Opriti-va,ce se aude? Ceva se duce-n jos.
De cand am invatat sa zbor,nu vroiam sa mai cobor.Dar am vazut cat de arzator e soarele si m-am razgandit.
Delirez.
Sunt obosita.
Mi-am rugat aripile de demon sa ma duca departe de aici,de caldura asta sufocatoare si obositoare.
Sus pe un varf,poate de acolo o sa vad raspunsurile.Sa ma confesez de la inaltimi ce iti taie respiratia,unde nimeni nu poate sa ma auda,toate fricile si grijile mele cad precum lacrimile.
Inchid ochii,se lasa cortina.
Credeam ca ti-am vazut privirea,m-am inselat,halucinam,visam.
Cerul e martor,stelele canta.
Astept,sper si visez.

~Scarlet.